Copreşedintele ACL Sălaj Lucian Bode a anunţat aseară că în judeţul nostru, după numărarea voturilor din toate secţiile de votare, Iohannis a obţinut 63 la sută din voturi, iar Ponta 37 la sută.
Incertitudine la ora închiderii secţiilor

Prezenţa la vot în Sălaj

Sălăjenii s-au mobilizat greu la vot. Doar 6,77 la sută din votanţi au votat la primele ore ale dimineţii. Până la ora 13.00 votaseră 23,56 la sută dintre sălăjeni, sub media pe ţară, de 27,22 la sută, dar cu 7 la sută mai mare decât în turul I. Situaţia s-a schimbat în următoarele ore. Până la ora 16.00 numărul celor prezenţi la urne s-a dublat. Procentul înregistrat era de 42,21 la sută, faţă de 44,5 la nivel naţional. 45 la sută din cei din mediul rural votaseră până la acea oră, faţă de 38 la sută prezenţă la vot în mediul urban. Cifrele au crescut în continuare spre seară, când au ieşit mai mult orăşenii la vot. La ora 19.00 prezenţa la vot în Sălaj a ajuns la 58,79 la sută, iar la ora 21.00 a ajuns la 61,9 la sută, faţă de 62,03 la sută pe ţară.

Declaraţie la PSD Sălaj la ora 21.00

“Surprinzător de apropiate (exit-poll-urile – n.r.), dar important este că oamenii au ieşit la vot, important este faptul că viitorul preşedinte va avea legitimitate (…) responsabilităţile preşedintelui trebuie să se apropie de ceea ce au decis astăzi oamenii. Aşteptăm sosirea proceselor verbale din secţiile de vot şi după aceea vom vedea ce se întâmplă şi la nivel naţional. Sunt convins că Ponta va câştiga, dar să aşteptăm rezultatele finale”, a delarat deputatul PSD Iuliu Nosa.

Declaraţie la ACL Sălaj la ora 21.00

“S-au afişat rezultatele exit-pollurilor de la ora 19.00; a fost o forfecare de rezultate la ore diferite făcute de diferite agenţii, dar ceea ce este clar, faptul că Iohannis este pe creştere de la o anumită oră şi a reuşit să-l întreacă pe Victor Ponta. Suntem convinşi că rezultatul obţinut este foarte bun şi suntem convinşi că a câştigat. A fost multă lume dornică de a merge la vot, şi asta s-a întâmplat datorită emoţiei create. Un vot emoţional este mult mai valabil decât un vot cumpărat, în special în sud. Felicitări tinerilor pentru că au dorit schimbarea şi şi-au dorit un viitor care sperăm să se întâmple cu Klaus Iohannis preşedinte” a declarat Radu Căpîlnaşiu, copreşedinte ACL Sălaj.

Condiţii de vot infernale în străinătate

Ziua de ieri s-a încheiat lamentabil pentru mulţi români din străinătate care nu au reuşit să voteze. La Paris şi la Torino, protestul lor a fost înăbuşit cu gaze lacrimogene de autorităţi. Proteste mari au avut loc şi la Bucureşti, Cluj şi Timişara, la care au participat mii de persoane, manifestând împotriva modului în care a decurs votul în străinătate. Din cei peste trei milioane de români de peste graniţe, până la ora 19.00 votaseră 285.000. Românii din diaspora s-au mobilizat ieri mai bine ca în turul întâi, în pofida faptului că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu a suplimentat numărul de secţii de votare. Pe tot parcursul zilei au fost cozi uriaşe, de mii de persoane, la secţiile de votare din oraşe mari din Europa occidentală. Aflat la Paris, Teodor Meleşcanu, noul ministru de externe, le-a recomandat românilor să se ducă în alte oraşe să voteze, unde nu sunt cozi, dând exemplu oraşul Nancy. Numai că până la Nancy sunt 385 de kilometri din capitala Franţei.

Mobilizare maximă prin sms

PSD avut o tactică bine stabilită pentru a atrage alegători. Pe facebook oamenii au fost invitaţi să dea like la pagina de socializare a candidatului Voctor Ponta, şi să-şi lase numărul de telefon pentru a primi un tricou rosu, neinscripţionat. Ulterior s-a aflat la ce le-a folosit pesediştilor numerele de telefoane. În ziua votului, dar şi înainte, de pe numerele respective de telefon au fost date apeluri şi mesaje. Vineri şi sâmbătă circula următorul mesaj: “Vă rugăm să vă gândiţi la 2 persoane care îl susţin pe domnul Victor Ponta şi nu au votat. Trimiteţi nume şi număr de telefon la campanie2014@gmail.com”. În ziua votului, primul mesaj de la Victor a fost la ora 12.00: “Vă rog să share-uiţi această poză… Mulţumesc! Victor”. La ora 15.00 vine următorul mesaj: “Vă mulţumesc pentru sprijin! Vă rog mergeţi la vot cu familia şi prietenii! Victor”, iar la ora 17.00 vine următorul mesaj: “În judeţul dvs. mai este nevoie de o mobilizare, în special în mediul rural. Mulţumesc! Victor”. La ora 20.00, Victor are nevoie de voturi. “Fiecarea militant şi şef de listă să aducă încă 8 voturi pentru Ponta. Mulţumim!”, scrie în mesaj.

Preşedinte de secţie de votare înlocuit pentru postări pe facebook

Biroul Electoral Judeţean a decis înlocuirea preşedintei secţiei de votare numărul 11, organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. BEJ a luat această decizie după o sesizare primită sâmbătă seara de la PSD Sălaj, care a re-clamat că preşedintele secţiei de votare nr. 11 a continuat să facă propagandă electorală pe Facebook împotriva contracandidatului social democraţilor. BEJ a considerat plângerea ca fiind întemeiată şi s-a dispus înlocuirea preşedintelui, în temeiul Legii 370, articolul 13. stop_coloana
Primvicepreşedintele PSD Sălaj, Iuliu Nosa, consideră că preşedintele secţiei numărul 11, prin postarea de pe Facebook, a făcut propagandă electorală, fapt interzis de lege. “Fiecare membru din secţiile de votare trebuie să ştie care este modul de desfăşurare al votului. În secţiile de votare trebuie să fie, cu precădere, preşedinţi neimplicaţi politic”, spune Nosa.Lucian Bode, copreşedintele ACL Sălaj, consideră neîntemeiată decizia BEJ prin care s-a schimbat preşedintele secţiei de votare numărul 11 din Zalău. “Dacă instanţa a validat mandatul de preşedinte de secţie nu văd de ce ar fi probleme, atâta timp cât nu este membru de partid sau nu a suferit condamnări. Mi se pare neîntemeiată decizia BEJ, deoarece dreptul la opinie nu ţi-l poate lua nimeni şi este un drept garantat. Atâta timp cât a îndeplinit condiţiile legale şi a avut doar o opinie personală pe Facebook, consider că nu trebuia schimbat din funcţie”, a afirmat Lucian Bode.
Candidatul Victor Ponta a postat în ziua votului pe pagina sa de socializare afişe electorale şi mesaje electorale. Parlamentari sălăjeni, purtători de cuvânt ai unor instituţii importante din judeţul nostru au continuat şi ei propaganda în ziua votului, postând îndemnuri electorale în favoarea candidatului Victor Ponta.
 Radu Căpîlnaşiu, copreşedintele ACL Sălaj şi primarul Zalăului, a fost, ca şi în turul întâi, primul care a deschis lista oficialităţilor sălăjene care şi-au exercitat dreptul la vot. “Am votat pentru că e un drept şi pentru că astăzi e o zi în care fiecare vot contează, oamenii pot spune astăzi prin vot cum doresc să arate viitorul”, a declarat Căpîlnaşiu la ieşirea din secţia de votare de la şcoala Mihai Eminescu.  Întrebat dacă se aşteaptă la o prezenţă mai mare decât acum două săptămâni, primarul a precizat că se aşteaptă la o prezenţă “apropiată cu cea din urmă cu două săptămâni”. “S-ar putea să fie mai mare cel puţin pe Zalău pentru că studenţii au avut liber şi sunt acasă”, explică edilul.
 Referitor la cum va arată România dacă va ajunge preşedinte candidatul pentru care nu a votat, Căpîlnaşiu a spus că România s-ar întoarce în perioada 2000 – 2004. “În situaţia în care ar ieşi candidatul pentru care nu am votat, România cred că s-ar întoarce înapoi. Cred că ne-am întoarce în perioada 2000 – 2004, cu toate că e greu de crezut, însă am văzut ce s-a întâmplat în această campanie. Au fost foarte multe minciuni, s-au făcut atacuri foarte mur-dare la adresa contracandidatului. S-a făcut pact cu oricine doar pentru a obţine puterea. Această disperare arată că acest candidat îşi doreşte atât de mult puterea doar pentru că are şi obligaţii faţă de cei care se pare că-l conduc. Nu degeaba a apărut şi am văzut în Bucureşti foarte mult promovată ideea că este ca o păpuşă condusă de alţii. Sper ca, totuşi, să nu se întâmple aşa”, a conchis Căpîlnaşiu.
 Tiberiu Marc, preşedintele PSD Sălaj şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, a votat la ora 9.00 la secţia de votare de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” pentru unul din cei doi candidaţi pentru “scaunul” de la Cotroceni. “Am votat pentru un viitor mai bun. Îi îndemn pe sălăjeni să meargă să voteze, pentru că voturile lor, atâtea câte sunt, contează şi cred că sunt foarte importante. Ştiu că românii îşi doresc să dea un vot decisiv aici în ţară pentru viitorul preşedinte”, a declarat Marc la ieşire din secţia de votare.
 Întrebat cum vede România în cazul în care va ieşi candidatul pentru care nu a votat, Marc a precizat că “sper ca românii să fie suficient de convinşi de modul în care cei doi candidaţi au prezentat ceea ce îşi doresc pentru România şi să dea un vot decisiv celui care a fost convingător şi care cred că ştie încotro trebuie să meargă România”.
 Preşedintele UDMR Sălaj, deputatul Sereş Deneş, a votat la ora 10.00 la secţia de vot de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. “În următorii cinci ani, până în 2020, România o să aibă foarte multe posibilităţi de a-şi îmbunătăţi viaţa. Cetăţenii români, bineînţeles, cu conducătorii în frunte, trebuie să-şi creeze propriul viitor. Eu am votat pentru linişte, pentru pace, pentru armonie între instituţiile statului ca tot ceea ce visăm noi până în 2020 să se împlinească. Trebuie să uităm de această campanie, de mâine trebuie să ne apucăm de lucru cu toţii şi să putem realiza ceea ce doreşte acest popor de la noi”, a declarat Deneş la ieşirea din secţia de vot.
 Întrebat cum va arăta România în cazul în care va ajunge preşedinte candidatul pentru care nu a votat, Deneş a spus că are speranţa că “toată lumea este responsabilă pentru funcţia pe care o îndeplineşte şi încearcă să-şi aducă contribuţia din plin la bunăstarea acestei ţări”. “Eu cred că şi acel candidat pentru care nu am votat tot acest lucru îl va face”, a conchis Deneş.