Scandalul voturilor culminează cu demisia ministrului de Externe
Ministrul de Externe Titus Corlăţean nu a rezistat presiunii în scandalul votu-rilor din străinătate din primul tur al prezidenţialelor şi şi-a dat ieri demisia. Premierul Victor Ponta afirma după incidentele din diaspora de pe 2 noiembrie că pe 16 noiembrie, în turul al doilea, fiecare român care doreşte să voteze va putea face acest lucru, spunând totodată că dacă nu reuşeşte să asigure acest lucru, Corlăţean va fi demis. Protestele din marile oraşe şi disputa iscată pe marginea modului în care se va vota în Diaspora pe 16 noiembrie au dus în cele din urmă la demisia ministrului. „Nu pot să accept şi nu accept să încalc legea şi lega-litatea, nu pot accepta ca instituţia Ministerului Aface-rilor Externe să fie forţată să încalce legea şi legalitatea pe considerente de interese politice, electorale ale domnilor Traian Băsescu şi Klaus Iohannis şi nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale de la turul doi pe considerente de nelegalitate a înfiinţării de noi secţii de votare în străinătate”, sunt motivele enunţate de Titus Corlăţean pentru demisie.
Meleşcanu, fost director SIE, este propus să rezolve problema votanţilor din Diaspora
Imediat după anunţarea demisiei lui Corlăţeanu a venit şi propunerea Guvernului pentru ocuparea funcţiei de ministru al Afa-cerilor Externe. Este vorba despre fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, candidat la alegerile prezidenţiale în turul întâi, Teodor Meleşcanu, care ulterior şi-a anunţat susţinerea în turul doi pentru candidatul PSD Victor Ponta.
MAE vrea să-şi pună oameni în secţiile de votare
Zilele trecute, MAE a trimis un comunicat prin care anunţa că pentru turul al doilea de scrutin a solicitat suplimentarea numărului de persoane din secţiile de votare. „MAE a pus la dispoziţie aproximativ 800 de persoane, atât din cadrul centralei MAE, cât şi al misiunilor diplomatice şi consulare, urmând ca Biroul Electoral 48SVS să decidă completarea birourilor electorale cu personalul ne-cesar, acolo unde va fi cazul, cu prioritate prin implicarea personalului MAE din serviciul exterior”. Sâmbătă, un alt comunicat al MAE preciza că „se evaluează” situaţia în mi-nister, în lumina ultimilor precizări ale BEC, privind suplimentarea secţiilor de votare în străinătate. Ieri ar fi trebuit să fie anunţată suplimentarea secţiilor de votare, aşa cum preciza MAE, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
BEC contrazice MAE
Mai mult decât atât, Bi- roul Electoral Central a transmis vineri seara un comunicat în care confirmă că nu are competenţe de a suplimenta secţiile de vot pentru diaspora, dar reaminteşte că, potri-vit unei hotărâri adoptate încă din data de 4 noiembrie, după întâlnirea cu MAE, pe baza Legii 370/2014 nu exista un „impediment legal” referitor la organizarea de noi secţii de votare în străinătate”, aşa cum a invocat MAE „în contextul discutării celor mai eficiente măsuri pentru organizarea turului doi de scrutin”.BEC reaminteste ca în exercitarea dreptului la vot, „alegatorii pot utiliza şi formularul declaraţiei pe proprie răspundere descărcat de pe site-urile BEC şi MAE, care poate fi completat înafara secţiei de votare, „cu îndeplinirea condiţiei pri-vind datarea şi semnarea acestei declaraţii numai în faţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare din străinătate”, transmite BEC, potrivit realitatea.net.
Italienii vor să-i ajute pe români să voteze
Pentru a veni în sprijinul românilor care muncesc în Italia, primăriile din două oraşe italiene cu mari comunităţi de români au pus la dispoziţia României spaţii şi ajutor logistic pentru deschiderea de secţii de vot în Italia, la cererea diplomaţilor români din Peninsulă, dar conducerea Mi-nisterului de Externe a refuzat ofertele. Două documente oficiale ale primăriilor din Riano şi Verbania, puse la dispoziţia HotNews.ro de consilieri lo- cali, arată că oficialii italieni au fost pregătiţi să ofere ajutor guvernului României pentru secţii de vot încă dinaintea turului întâi al prezidenţialelor, dar MAE nu a răspuns ofertelor, scrie Hotnews.ro.
Lucian Bode acuză „un joc mizerabil”
Copreşedintele ACL Sălaj, Lucian Bode, nu crede în argumentele lui Corlăţeanu. „Dacă în data de 3 noiembrie aş fi catalogat această demisie ca una de onoare, dată fiind organizarea defectoasă a alegerilor, astăzi consider că această demisie este una lipsită de responsabilitate şi face parte dintr-un joc mizerabil, un joc menit să ascundă o soluţie pentru a asigura un cadru propice desfăşurării alegerilor din Diaspora. Din păcate, PSD ne-a obişnuit cu o astfel de atitudine la adresa alegătorilor, mărturie în acest sens stând chiar protestele demarate pe sfârşitul săptămânii trecute în întreaga ţară. Este regretabil că după 25 de ani de democraţie noi suntem constrânşi să alegem între libertate de expresie şi cenzură. Sunt convins că românii vor face alegerea po-trivită pe 16 noiembrie”. stop_coloana
Protestatarii, acuzaţi că au fost plătiţi să iasă în stradă
Valuri de proteste cu mii de participanţi au avut loc în acest weekend în marile oraşe. România TV susţine că reprezentanţi ai ACL le-au dat participanţilor de la Cluj câte 30 de lei pentru a lua parte la manifestaţii. Liderul ACL Sălaj Lucian Bode spune că „doar cei care nu au văzut sau cei care nu au vrut să vadă protestele pot afirma că tinerii prezenţi în stradă în semn de solidaritate cu Diaspora au fost plătiţi sau dirijaţi”. „Istoria noastră post revoluţie ne confirmă că tinerii sunt incontrolabili şi aceştia îşi exprimă punctul de vedere în mod organizat şi public doar atunci când doresc sau atunci când sesizează un pericol iminent la adresa principiilor democratice. Iar în aceste momente ei nu au nevoie să fie dirijaţi de cineva, au propriile lor structuri de organizare şi socializare, superioare oricăror structuri politice (grupuri online, reţele de socializare, grupuri colegiale sau organizaţii ale tineretului). Consider acuzaţiile aduse la adresa ACL ca fiind nu doar nefondate, ci mai degrabă izvorâte din ură, neputinţă şi iresponsabilitate la adresa minimului spirit civic. Sigur, nu îmi ascund solidaritatea cu cei care au ales să protesteze atât în marile oraşe din România cât şi în străinătate şi, mai mult, condamn în mod public orice încercare de minimizare a importanţei votului românilor de pretutindeni”, a declarat ieri Lucian Bode pentru Graiul Sălajului.
Tinerii se tem de comunism, vârstnicii trag la stânga
În primul tur al alegerilor prezidenţiale, în diaspora, candidatul de dreapta Klaus Iohannis a câştigat 46,17 la sută din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta, a avut de trei ori mai puţine voturi – 15,89 la sută. Foarte probabil diferenţa ar fi fost şi mai mare dacă s-ar fi asigurat condiţii normale de vot, fără cozi uriaşe, fără ştampile insuficiente, fără circumscripţii zăvorâte cu lacăte. Românii de peste hotare au fost pur şi simplu în imposibilitatea de a-şi exprima votul. Iar rezultatele alimentează suspiciunile că nu-i întâmplător că nu s-a putut vota.
În weekend, mii de tineri au demonstrat în mai multe centre culturale şi studenţeşti împotriva „prigoanei” săvârşite la secţiile de votare din diaspora şi au cerut condiţii normale pentru alegătorii din străinătate la votul din 16 noiembrie. Aşa cum s-a văzut şi în turul întâi, tinerii au votat cu dreapta, iar oamenii mai în vârstă şi mai puţin şcoliţi au votat cu Ponta. Cu toate că nu au trăit în Epoca de aur, tinerii de azi se tem de comunism. Fie numai şi pentru faptul că părinţii lor le-au povestit fragmente din ororile săvârşite de ciuma roşie. Pare nefiresc ca, după 25 de ani de democraţie, tinerii să iasă în stradă cu banere şi pancarde inscripţionate cu „Jos comunismul!”.
Sălăjenii din diasporă
La sfârşitul anului trecut, după datele furnizate de Uniunea Europeană, 1,29 de milioane de români lucrau în străinătate. Asta ar veni 6,57 la sută din populaţia României. Dacă acest raport îl adaptăm populaţiei Sălajului, reiese că 14.700 de sălăjeni lucrează peste hotare. Numai că statisticile neoficiale spun că aproape 2,5 milioane de români se află peste graniţe şi nu numai în statele comunitare. Asta ar însemna, făcând raportul, că 30.000 de sălăjeni lucrează în altă ţară. Sunt mulţi fără forme legale. Şi totuşi, 90 la sută dintre ei au drept de vot.
Tinerii din străinătate trimit părinţilor scrisori electorale
Pe facebook, pe blog-uri ori pe alte reţele de socializare tinerii de peste hotare scriu părinţilor rămaşi în ţară mesaje prin care îi îndeamnă să deschidă bine ochii înainte de a aplica ştampila pe buletinul de vot. Redăm mai jos un fragment din scrisoarea unui tânăr aflat departe de casă adresată tatălui său. „Azi îţi scriu, fiindcă te-aş ruga, doar de data asata să te gândeşti de două ori, înainte să votezi pe 16 noiembrie. Mai important, îşi scriu fiindcă eu chiar cred că democreţia este tu+eu+1+1+…+1 mai degrabă decât Ponta 40% Iohannis 30% etc. Uite de ce ar fi bine să te gândeşti bine la votul ăsta. Cred, că deşi neamţ, neortodox, fără copii, cu şase (şapte?) case şi uşor dezarticulat în discurs, poate să reprezinte mai bine România decât Victor Ponta. Te rog închide Antena 3, timp de cinci zile sau măcar uită-te şi pe alte posturi să îţi formezi opinia pentru turul al doilea. Şi oricum vei vota nu o fă cu frică.
PPS: Mamei nu-i scriu, fiindcă am discutat deja cu ea la telefon despre turul doi”.
