Iarina Satmari a scris un roman despre problemele adolescenților
Iarina Satmari este un nou nume tânăr care va debuta în literatura sălăjeană. Iarina este autoarea romanului “Străinii”, ce va fi lansat joi, 6 noiembrie, cu începere de la ora 17.00 în sala “Dialoguri Europene” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Iarina are doar 15 ani. Născută la 9 iulie 1999, în Zalău, a urmat ciclul gimnazial la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”, iar în prezent este elevă a Colegiului Național Silvania, în clasa a IX-a, profil științe ale naturii.
“Nu am pornit cu gândul să scriu o carte. Am început să scriu o poveste despre o adolescentă bolnavă de schizofrenie și să transpun stările bolii și sentimentele și problemele adolescentine prin ea. Am scris zilnic câte puțin și mi-am dat seama cât de mult îmi place să scriu. Așa, totul a trecut de la stadiul de poveste la roman”, explică Iarina cum a devenit scriitor.
“Tinerilor din generația mea vreau să le transmit un lucru foarte important. stop_coloana Nu este bine să fugă de realitate și să se ascundă în lumea lor, deoarece acest lucru îi face străini de viață și, la un moment dat, simțindu-se singuri și neînțeleși pot recurge la ceea ce a recurs adolescenta din roman”, ne-a spus autoarea despre cartea ei, lăsând loc de suspans. Vă invităm la lansare și la lectură.
