Biblioteca Județeană se mută “pe veci” in Clădirea Transilvania
Primăria Zalău a stabilit cui împarte spațiile din nou-renovata Clădire Monument Transilvania. Consiliul Local Zalău a aprobat ieri lista instituțiilor care se vor muta în clădire. Biblioteca Județeană Ioniță Scipione Bădescu așteaptă de ani buni un sediu pentru mai multe secții. Primăria a decis să le ofere o suprafață totală de 573 de metri pătrați în corpurile A, B și C ale Clădirii Transilvania. Prima secție care va fi mutată este cea de împrumut pentru adulți, care funcționează momentan în clădirea fostei Case de Modă, în spații mici, dar și depozitul de carte care a fost păstrat mult timp în condiții necorespunzătoare de temperatură și umiditate în subsolul Direcției de Cultură, din cauza lipsei de spații. Boblioteca publică poate folosi gratuit spațiile din Clădirea Transilvania pe toată durata existenței construcției.
În corpul C al clădirii va funcționa în continuare Direcția de Asistență Socială Comunitară, pe o suprafață de 622 de metri pătrați. Contractul de comodat va expira doar la solicitarea părților. stop_coloana
Casa Municipală de Cultură va primi în corpul B (corpul central al clădirii) și în corpul C (înspre strada Gheorghe Doja) peste 1.000 de metri pătrați pentru birouri și pentru desfășurarea altor activități de interes public. Spațiile sunt atribuie în acest caz pe o perioadă de 10 ani.
Noii “chiriași” vor trebui să suporte cheltuiellile cu utilitățile (apă, canalizare, electricitate, gaz). Direcția de Asistență Socială Comunitară și Casa Municipală de Cultură sunt subordonate Primăriei Zalău, iar Biblioteca Județeană se află în subordinea Consiliului Județean.
Clădirea Monument istoric Transilvania a fost reabilitată cu fonduri europene. Punctul forte este sala de spectacol sau fosta sală de bal, care are pe tavan o pictură murală impresionantă de peste 200 de metri pătrați.
