Cea mai bună sportivă la tenis de masă din Sălaj nu va mai evolua pentru CSM Zalău
Campioana naţională de anul trecut la tineret în proba de individual şi vicecampioana naţională la dublu-mixt, Andrada Vincze s-a transferat în acest an la Clubul Sportiv Politehnica Cluj. “Cu siguranţă este o peirdere pentru noi acest transfer dar nu am avut ce face pentru că este viitorul ei în joc. Andrada este studentă la Cluj-Napoca, iar cei de la clubul de pe Someş au dorit-o foarte mult la ei în echipă”, ne-a declarat directorul Clubului Sportiv Municipal Zalău, Silviu Mureşan. De cealaltă parte sportiva susţine că acest transfer este o alegere foarte bună pentru că aproape tot timpul şi-l petrece la Cluj-Napoca, fiind studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.
Andrada Vincze a început să practice tenisul de masă la Clubul Sportiv Şcolar Zalău până la încheierea junioratului după care a ajuns la Clubul Sportiv Municipal Zalău unde l-a avut antrenor pe Victor Puie. stop_coloana Tenismena zălăuană a devenit multiplă campioană europeană cu naţionala României de junioare. Tânără sportivă este legitimată în prezent şi la un club din Franţa VGA Saint Maur.
În aceste zile Andrada Vincze participă la Buzău cu echipa sa la Campionatul Naţional de seniori, acolo unde evoluează foarte bine.
