Ce cred alegătorii despre rezultatele alegerilor prezidențiale
Un sondaj realizat în peri-oada 2 – 8 octombrie lagat de ce cred alegătorii că va rezulta în urma votului la scrutinul prezidențial relevă că majoritatea sunt convinși că Victor Ponta va ieși învingător, chiar dacă nu toți cei care au această convingere și votează candidatul PSD.
La întrebarea “Cine credeți că va câștiga alegerile prezidențiale din acest an”, 57,2 la sută dintre intervievați care au indicat un nume (dintre cei care declară că vin în mod sigur la vot în turul I, fără non-răspunsuri) cred că Victor Ponta va câștiga alegerile prezidențiale. Pe poziția secundă este Klaus Iohannis, despre care 33,5 la sută dintre votanții care indică un nume cred că va câștiga alegerile prezidențiale, se arată în studiul INSCOP. Pe locul trei se situează Călin Popescu-Tăriceanu, despre care 4,1 la sută dintre votanții care indică un nume spun că va câștiga alegerile prezidențiale. Elena Udrea are creditul a 2,6 la sută dintre respondenții și numai 0,7 la sută consideră că Monica Macovei câștigă, la fel ca în cazul lui Teodor Meleșcanu și al lui Dan Diaconescu. Doar 0,3 la sută se așteaptă să câștige Corneliu Vadim Tudor. Kelemen Hunor, Zsolt Szilagyi, Wiliam Brînză, Constantin Rotaru, Mircea Mirel Amariței nu au fost menționați deloc drept posibili câștigători ai alegerilor din noiembrie.
Votanții lui Klaus Iohannis sunt pesimiști
Conform detaliilor suplimentare furnizate de către cei care au realizat studiul, votanții lui Victor Ponta sunt fideli acestuia. 90 la sută dintre cei care spun că l-ar vota, sunt convinși că, dincolo de preferințele lor, acesta va câștiga alegerile prezidențiale.
Aproape trei pătrimi dintre votanții lui Klaus Iohannis sunt convinși că acesta va câștiga alegerile, restul fie îl indică pe Victor Ponta drept câștigător al alegerilor, fie aleg opțiunea de răspuns “Nu știu/Nu Răspund”, arată inscop.ro.
Barometrul “INSCOP – adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research în prima săptămână de campanie electorală, în perioada 2 – 8 octombrie 2014. 1.095 persoane au fost chestionate și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3 procente.
Nici o vorbă despre turul al doilea
Mai sunt zece zile până la turul întâi al alegerilor prezidențiale (2 noiembrie) și mai puțin de o lună până la turul al doilea (16 noiembrie), în care se așteaptă să intre Victor Ponta și Klaus Iohannis. Mai sunt însă alți 12 candidați care se regăsesc în preferințele electoratului în măsură mai mare sau mai mică. În turul al doilea, presupunând că vor merge la vot același procent din populație, votu-rile se împart doar la doi. Am dorit să aflăm cum percep politicienii că se vor orienta alegătorii lui Tăriceanu, Udrea, Macovei și ai celorlalți candidați, în principiu, din dreapta politică. Responsabilii de campanie ai PSD la nivel județean nici nu vor să audă de turul al doilea. “Noi, pesediștii din Sălaj, ne dorim și suntem siguri că o să se claseze pe locul întâi Victor Ponta, la o diferență la care și cei care susțin un alt candidat, dacă se va ajunge în turul al doilea, să acorde votul lui Victor Ponta. Despre turul doi vorbim între 2 și 16 noiembrie”, ne-a declarat deputatul PSD Iuliu Nosa.
Deputatul PDL, Lucian Bode, spune că mizează în turul I pe un scor de mi-nim 35 la sută pentru Klaus Iohannis și pe câștigarea alegerilor în turul al doilea. “Orice scor peste 35 la sută și, bineînțeles, peste Victor Ponta poate fi considerat un succes al dreptei în Sălaj. Am convingerea că prin seriozitate, disciplină și implicarea fiecărui militant PDL și PNL Sălaj, vom depăși 35 la sută”, ne-a spus Bode.
