Fierarul s-a străduit să plece pe lumea cealaltă pană i-a ieșit

Iulian Crâstea, fecior de-al lui Mihaiu Cucului din Stârciu, a fost toată viața lui fierar. 67 de ani a fost, până săptămâna trecută, când și-a pus capăt zilelor. A ascultat acea muzică produsă între ciocan și nicovală, a mângâiat foalele, a înroșit cărbunii care la rândul lor au modelat metalul. Iulian era fie-rarul satului. Căuaci cum se zice prin părțile locului. Din moși strămoși familia lui a îmblânzit fierul și fierul le dădea ascultare. Pe vremea colectivului, Iulianu lui Mihaiu Cucului era bine văzut în sat. El ascuțea plugurile trase de de animale, el repara semănătorile, el potcovea caii, el ascuțea securile tuturor sătenilor. Și avea normă întreagă în fiecare zi de la colectiv, încât hambarul îi era plin de bucate. Atunci i-a trimis pe cei trei băieți la școală, la Crasna, să învețe o meserie, atunci a dat-o pe fată la liceu. Acum a rămas doar cu feciorul cel mic, pe nume Iulian și el, ceilalți luând drumul străinătății.

Rahila s-a aruncat în fântână

La cei 67 de ani ai săi, căuaciul din Stârci nu mai avea poftă de viață ca acum un sfert de secol. Modela, ce-i drept, fierul, dar cu gesturi domoale. Mâinile îi tremura adesea pe ciocan. Nici muzica nicovalei nu mai era aceeași. Ba, Iulian, ca să-și înece necazurile, se mai împrietenise și cu Bachus. Nu tare, dar se împrietenise. Nici cu soția sa Rahila nu mai avea pace. Femeia era supărată că Iulian nu poate bate fierul ca acum 30 de ani și nu câștigă cât să scape de sărăcie. În urmă cu un an, Rahila a ajuns la marginea disperării. Într-o dimineață s-a aruncat în fântâna din curte. Nu să facă spectacol, ci să ajungă în locuri cu verdeață și fără suspine. N-a avut noroc. Mezinul familiei, Iulian, a sărit după mamă-sa în fântână și n-a lăsat-o să se înece. A strigat după ajutor, au sărit vecinii și Rahila a ajuns din nou în lumea pe care își pusese de gând să o părăsească. Vrând-nevrând, spectacol a fost. stop_coloana

A treia oară, Femeia cu coasa în spinare și-a făcut datoria

Iulianu lui Mihaiu Cucului din Stârci, sătul de bătrânețe și sărăcie (pensie de la CAP de 350 de lei pentru trei guri), a încercat și el să ajungă în mijlocul Raiului, lângă pomul vieții. De trei ori a încercat. Prima dată Femeia cu coasa în spinare i-a adus un ștreang slab care s-a rupt când și-a prins grumazul în el. A doua oară l-a găsit fiul său, Iulian, atârnând de un căprior de la șură și repede i-a tăiat ața. A treia oară însă, Crâstea Iulian a avut “noroc” de ce își pusese în plan: ștreangul nu s-a mai rupt, mezinul n-a mai trecut prin apropiere și astfel Iulianu lui Mihaiu Cucului a ajuns unde avea de mers. L-a găsit Iulian junior, în podul casei, dar după ce tatăl își dăduse suflarea. Nici cei de la Ambulanță nu i-au mai putut face nimic. De data asta Femeia cu coasa în spinare și-a făcut datoria din plin.

Iulian s-a dus fără prohod și fără dangăt de clopot

Căuaciul din Stârci n-a avut parte de o trecere spre cele veșnice ca alți consăteni ai săi. Clopotele n-au bătut în turnul bisericii. Doar din casă în casă s-a dus zvonul că a murit căuaciul satului. Zic tradițiile bisericești că după spânzurat nu se trag clopotele. La înmormântarea de săptămâna trecută n-a fost picior de preot. Zic popii că spânzurații au legături cu diavolul. Cu toate acestea, oamenii s-au adunat lângă coșciugul lui Iulianu lui Mihaiu Cucului din Stârci și s-au dus cu el până la groapă. Peste sat, în loc de jelanie, plutea muzica fierului bătut pe nicovală.