12 călăreţi s-au intrecut la Hida in finala Campionatului Naţional de Anduranţă
Călăreţi din judeţele Sălaj, Suceava, Bacău, Covasna, Bistriţa-Năsăud şi Cluj s-au întrecut sâmbătă, la Hida la Finala Campionatului Naţional de Anduranţă. Concursul a fost organizat de Clbul de Anduranţă “Tarabostes”, în parteneriat cu Federaţia Ecvestră Română. Finala s-a organizat la patru categorii în funcţie de distanţa parcursă de sportivi şi anume 30, 40, 60 şi 80 de kilo-metri şi s-a desfăşurat pe dealurile din Hida, Sânmihaiu Almaşului, Zimbor, Miluani şi Ugruţiu cu întoarcere în Hida. “Acest concurs a prins foarte bine la localnici care au fost prezenţi în număr destul de mare. Totul a decurs normal. Concursul s-a desfăşurat pe dealurile din aproiere iar în timpul concursului s-au făcut controale periodiece, unul înaite de concurs, în timpul concursului şi la final. Prin acest control se verifică sistemul circulator, sistemul respirator, cel metabolic şi mersul calului, pentru a nu şchiopăta. Sunt controale destul de dure pe care dăcă concurenţii şi caii lor nu le trec atunci sunt eliminaţi din concurs, însă nu am întâmpinat probleme”, stop_coloana ne-a declarat preşedintele clubului Tarabostes şi organizatorul concursului, Claudiu Gabriel Dan.
Tudor Ciplea din Cluj-Napoca, cu calul său Germino s-au impus la Traseul de 30 de kilometri, în timp ce Oana Tomoioagă cu calul Dimitri, de asemenea din Cluj-Napoca a terminat prima traseul de 40 de kilometri. Traseul de 60 de kilometri a fost câştigat de Răzvan Ştefănescu din Bacău cu calul Samia de Rependie, iar traseul de 80 de kilometri a fost adjudecat Andrei Stelian din Bistriţa, cu calul Batal.
În cadrul finalei de la Hida au avut loc şi câteva demonstraţii de obstacole.
