Se caută profesori pentru evaluarea proiectele de manual pentru a III-a şi a IV-a
Profesorii sălăjeni mai au la dispoziţie două săptămâni, până pe 24 octombrie, pentru a se înscrie pe http://www.rocnee.eu dacă doresc să fie selecţionaţi pentru evaluarea proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul primar, clasele a III-a şi a IV-a. Apelul de selecţie a profesorilor a fost lansat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în vederea “evaluării proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul primar în anul şcolar 2014 – 2015”.
Apelul de selecţie a profesorilor care să evalueze proiectele de manuale şcolare prevede că selecţia se face la pentru disciplinele Limba şi li-teratura română (materie care se face la clasele a III-a şi a IV-a), Limba şi literatura română (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale), Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale), Matematică, Ştiinţe ale naturii, Limbi moderne, Religie, Educaţie civică, Istorie (materie care se face în clasa a IV-a) şi Geografie (materie care se face în clasa a IV-a).
Potrivit ministerului, Centrul Naţional de Evaluare şi Exa-minare (CNEE) va organiza grupurile de lucru pe discipline în vederea evaluării proiectelor de manuale şcolare.
Înscrierea profesorilor care vor să facă parte din aceste grupuri de lucru, selecţia lor şi comunicarea rezultatelor “se vor desfăşura exclusiv on-line, pe platforma dedicată, aflată pe website-ul www.rocnee.eu, subsecţiunea Apeluri”.
Cadrele didactice selectate vor analiza şi evalua calitatea proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul primar care vor concura în vederea aprobării lor pentru utilizare în învăţământul preuniversitar; completa fişe-tip de evaluare, a proceselor verbale şi a notelor cu observaţii asupra calităţii proiectelor de manuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. stop_coloana
Se pot înscrie candidaţii care desfăşoară, în anul şcolar în curs, activităţi de pre- dare-învăţare-evaluare în învăţământul primar; au abilităţi practice de operare pe calculator; au disponibilitate pentru participare la activităţile desfăşurate individual şi în echipă, la CNEE, pe parcursul anului şcolar 2014 – 2015, respectarea hotărârilor luate de grup şi a termenelor prevăzute; nu se află în situaţii de incompatibilitate cu activităţile de evaluare a proiectelor de ma-nuale şcolare din anul şcolar 2014 – 2015 şi în niciuna din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de legislaţia specială din domeniul achiziţiilor publice.
În procesul de selecţie au prioritate, în ordinea următoare, cadrele didactice care au absolvit cursuri/module care vizează problematica specifică activităţilor de evaluare a ma-nualelor şcolare sau de abilitare curriculară sau de evaluare de proces; au titlul ştiinţific de doctor sau au absolvit un masterat sau un curs postuniversitar în domeniul ştiinţelor educaţiei; au titlul ştiinţific de doctor în domeniul disciplinei sau în domenii conexe celui pentru care aplică; au gradul didactic I, II sau definitiv. Ca-drele didactice îşi pot depune candidatura pentru o singură disciplină.
În perioada 27 – 31 octombrie va fi selecţia candidaţilor, urmând ca în perioada 3 – 7 noiembrie să se anunţe rezultatele selecţiei individual, doar pentru candidaţii selectaţi.
