ANI pregăteşte un program care să depisteze automat conflictul de interese
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a prezentat săptămâna trecută primele informaţii legat de implementarea programului “PREVENT”, un sistem informatic menit să detecteze automat situaţiile de conflict de interese în cadrul procedurilor de achiziţie publică. Potrivit ANI, sistemul va putea identifica automat, spre exemplu, cazurile în care în timpul procedurilor de licitaţie apar participanţi care sunt rude de gradul I sau II şi care au legătură cu persoanele din conducerea instituţiei contractante. În astfel de cazuri, sistemul va emite avertismente, iar ANI va atrage atenţia instituţiilor contractante cu privire la existenţa riscului unui conflict de interese. “Niciun primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu va mai putea spune că nu ştia că firma soţiei sale sau a fiicei sale a câştigat o licitaţie sau a participat la o licitaţie organizată de instituţia sa”, a explicat Horia Georgescu, preşedintele ANI.
Programul PREVENT re-prezintă un sistem informatic menit să verifice potenţialele conflicte de interese în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice înainte ca acestea să aibă loc. Implementarea programului costă peste 31 milioane de lei, confinanţat în cea mai mare parte (circa 30 de milioane de lei) de către Uniunea Europeană. Programul a început în decembrie 2013 şi va fi terminat în 2015. Proiectul se află în stadiu avansat de implementare, fiind în teste deja pro-iectul pilot. “Vom atinge parametri maximi la jumătatea anului viitor”, susţine Horia Georgescu.
Primari sălăjeni care au vrut să “fenteze” sistemul
Programul “PREVENT” va avea cu siguranţă succes şi la noi în judeţ, având în vedere numărul de primari sălăjeni declaraţi incompatibili din pricina conflictului de interese.
Unul din cele mai recente cazuri îl vizează pe Eugen Bălănean, primarul Jiboului, care în luna iulie a fost condamnat de Judecătoria Jibou la un an de închisoare cu suspendare pentru două infracţiuni de conflict de interes. În perioada 2010 – 2013, Eugen Bălănean a decis achiziţionarea unor stop_coloana mărfuri şi servicii de transport, în valoare totală de 167.845 de lei, de la o so-cietate unde asociat unic şi administrator este fiul Bălănean Eugen Ciprian. De asemenea, în perioada 2009 – 2013, la diferite intervale de timp, a decis achiziţionarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare în valoare totală de 37.769 lei de la o altă societate la care este asociat, deţinând 50 la sută din părţile sociale.
Şi fostul primar din Meseşenii de Jos a avut de-a face cu justiţia după ce a făcut afaceri cu firma soţiei şi cu firma fiului său, de la care a achiziţionat produse de panificaţie pentru un serviciu social subordonat primăriei. Bercean a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare pentru conflict de interese în formă continuă în luna aprilie. A executat două luni şi jumătate din pedeapsă, după care a fost eliberat condiţionat pentru bună purtare.
Un caz aparte îl reprezintă conducerea Zalăului, ANI constatând incompatibilitatea atât a primarului Radu Căpîlnaşiu, cât şi a celor doi viceprimari, Daniela Coţa şi Nicolae Fazakas, pentru prezenţa lor în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA).
În incompatibilitate a fost găsit şi primarul din Dragu, Claudiu Lazăr, în cazul acesta ANI acuzându-l de faptul că a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese de natură administrativă în momentul în care a angajat-o pe mama sa în funcţia de consilier personal.
Acelaşi conflict de interese a fost găsit şi în cazul primarului din Crişeni, Andrei Maior, care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că a semnat în calitate de primar dispoziţia de numire a fiului său în funcţia de consilier al primarului.
