decembrie 6, 2025

Abuzul de medicamente este pedepsit conform legilor organismului

imagine-articol0_42169

Paracetamol, Nurofen, Aspirină, Furazolidon, Triferment – sunt medicamente de care auzim mereu, pe care oamenii le iau pentru a se trata, fără să mai ceară sfatul unui medic. Le putem numi medicamente “populare”, deoarece majoritatea consideră că odată ce a primit un anumit medicament pentru anumite simptome, poate să reia medicamentul în cazul reapariţiei simptomelor. Însă cât este de sănătos să luăm medicamente după ureche? E folositor sau dăunător să luăm medicamente pentru fiecare durere, fiecare simptom, fără să lăsăm organismul să mai lupte împotriva a ceea ce ne atacă? Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, l-am contactat pe dr. Marius Călinici, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.

“Medicamentul e ca banul, are două feţe”

“Medicamentul este ca banul, are două feţe. Are o faţă bună şi o faţă nedorită. În momentul în care un om care are cunoştinţe despre un medicament apelează la medicamentul respectiv, înseamnă că el face raportul între avantajele şi riscurile utilizării medicamentului. Dacă avantajele sunt net superioare riscului, atunci medicamentul respectiv merită să fie folosit. Dacă beneficiul luării medicamentului este mai mic comparativ cu riscurile la care se expune persoana care doreşte să ia medicamentul, atunci medicamentul nu trebuie folosit. Asta presupune să ai pregătirea necesară pentru a utiliza medicamentul în cauză. A utiliza un medicament fără să ştii de fapt nimic despre el sau să afli că vecinului i-a făcut bine, înseamnă să-ţi asumi un risc”, ne-a explicat medicul Călinici.
Pentru a arăta ce complicaţii poate aduce utilizarea unui medicament “după ureche”, medicul ne-a dat exemplul unei viroze. “Să luăm un exemplu banal. O viroză care nu dezvoltă complicaţii nu are nevoie de antibiotic, nu are nevoie de o mulţime de alte lucruri. Ea îşi face evoluţia şi remite. A lua antibiotic în astfel de împrejurări nu scurtează evoluţia bolii. Eventual permite nişte complicaţii legate de distrugerea florei bacteriene din tractul respirator sau digestiv şi posibilitatea ca în locul acelor bacterii cu care noi eram acomodaţi să se însămânţeze altele cu care să nu fim acomodaţi şi atunci face mai mult rău decât bine”, ne spune Călinici.
În ceea ce-i priveşte pe copii, medicul a ţinut să precizeze că “organismul copilului este mult mai fragil decât organismul adultului”. “Din această cauză copilul este vulnerabil. Pediatria este o specialitate. Şi în cazul vârstnicilor şi în cazul copiilor trebuie umblat cu mult mai multă prudenţă”, ne-a spus medicul zălăuan, punând accentul pe faptul că în cazul copiiilor şi al vârstnicilor e imperios să se ia medicamente doar la recomandarea medicului.

Internetul nu e bun pentru “documentare”

Medicul a subliniat importanţa luării medicamentul doar în urma recomandării unui medic, precizând că nu e bine să ne “documentăm” de pe internet, căci astfel ne putem supune unor riscuri. “E bine ca medicamentele să fie date în urma recomandării unei persoane autorizate, nu luate de la sine putere. stop_coloana Riscurile luate de la sine putere cresc pe măsură ce avem acces la diverse surse de informaţii. Fac trimitere directă la internet, unde sunt o mulţime de „părerişti” care transmit informaţii cu care persoanele avizate în ceea ce priveşte medicamentele nu au cum să fie de acord. A te documenta de pe internet, unde nu ştii de fapt ce pregătire şi experienţă are cel care postează informaţia, este iarăşi un risc”, a explicat Călinici. “Medicamentele îşi au rostul lor. În momentul în care un medic recomandă un anume medicament, este clar că el ştie care sunt avantajele şi dezavantajele utilizării medicamentului şi a concluzionat că avantajele sunt mai numeroase. Nu există medicament întru totul inofensiv”, a precizat medicul zălăuan.

Medicamentele trebuie luate în perioada de valabilitate

De-a lungul timpului au apărut câteva studii care spun că medicamentele au, în general, un termen mai lung decât cel înscris pe ambalaj şi că administrarea lor după expirare nu ar reprezentat un pericol. Cu toate acestea, Călinici e de părere că un medicament expirat nu ar trebui folosit sub nicio formă, deoarece pot apărea diverse probleme. Medicamentele sunt supuse unor reguli în ceea ce priveşte efectele curative şi de aceea sunt stabilite termenul de valabilitate şi condiţiile de păstrare, după cum ne-a spus medicul zălăuan. Potrivit acestuia, un medicament expirat poate fi folosit în condiţii maxime deosebite, însă doar cu avizul unei comisii de specialitate, care stabileşte acest lucru la nivel naţional, precizând totodată şi cât mai poate fi folosit me-dicamentul respectiv după expira- rea termenului de valabilitate.

De ce plătim cât nu merită pe medicamente

Cu toţii ştim că există medicamente care au acelaşi ingredient activ, dar au preţuri diferite. De exem-plu, o cutie de Ibuprofen 400 de 20 de comprimate costă aproximativ trei lei. O cutie de Nurofen, care conţine 12 pastile, costă aproximativ 18 lei. Atât pastila de Ibuprofen cât şi cea de Nurofen are acelaşi component activ în aceeaşi cantitate: ibuprofenul. De ce plătim atunci de şase ori preţul pe Nurofen? Potrivit lui Călinici, motivul diferenţei de preţ este firma. “Ibuprofenul este o moleculă care se foloseşte de mult timp. Diverşii producători de medicamente nu au voie să comercializeze o moleculă decât sub denumiri comerciale dife-rite. Dar sunt obligaţi să treacă sub denumirea comercială compoziţia chimică. S-ar putea întâmpla ca ingredientele care se adaugă pe lângă molecula principală, adică medicamentul propriu-zis, în diverse tipuri de prezentare, să difere. Dar în principiu nu sunt diferenţe fundamentale”, a explicat medicul zălăuan.