decembrie 5, 2025

Karateka zălăuan pe podium la Europene și Cupa Mondială

imagine-articol0_42125

La finalul săptămanii trecute a avut loc Tirana, în Albania Campionatul Euorpean și Cupa Mondială de Karate Shotokan. La eveniment au participat peste 250 de sportivi din 17 țări, țara noastră fiind reprerzentată de o delegației formată din 54 de sportivi, antrenori și părinți. Din delegația română care a făcut deplasarea au făcut parte și trei sălăjeni. Este vorba despre antrenorul clubului CS Dani-San, Dan Chiș, antrenorul clubului CS Omega Șimleu, Gheorghe Pop și elevul acestuia, Eduard Man. Cele mai bune rezultate le-a obținut zălăuanul Dan Chiș care s-a clasat pe locul doi la Cupa Mondială de Karate Shotokan și pe locul trei la Campionatul European, în proba de Kata. “Sunt foarte fericit pentru aceste rezultate. Părerea mea este că am obținut maximum de la Campionatul European și Cupa Mondială. Mă bucur nespus de mult că am reușit să reprezint cu cinste România dar mai ales județul Sălaj”, ne-a declarat karateka Dan Chiș, care în luna martie a acestui an la Campionatul Național de Karate din stop_coloana cadrul Ministerului Apărării și Internelor a obținut de asemenea două medalii.
Eduard Man, sportiv legitimat la SC Omega Șimleu Silvaniei și pregătit de sensei Pop Gheorghe s-a clasat pe locul patru la Campionatul European în proba de shobu ippon și a terminat Cupa Mondială tot pe locul patru fiind aproape de podium. “Sunt mulțumit de rezultatul lui Eduard. A fost o compeție foarte grea unde au fost prezenți sportivi valoroși din toate colțurile lumii”, ne-a declarat Gheorghe Pop, care a ținut să mulțumească pe această cale Primăriei Șimleu Silvaniei, firmei CentoTrans și Asociației Internaționale a Polițiștilor din România, pentru sprijinul acordat la deplasarea în Albania.