Cum ocolesc țăranii Legea vanzării terenurilor agricole
Cu cât o lege este mai stufoasă și mai restrictivă, cu atât este mai mare nevoia de va găsi o portiță de scăpare. Și cei ce vând sau cumpără terenuri o găsesc. Încă nu s-a inventat legea pe care românii nu o pot ocoli.
Pentru că Legea nr. 17/2014, privind vânzarea terenurilor extravilane îi obligă la formalități complicate care durează luni de zile și costă mult, țăranii au găsit ra-pid soluția. Vânzarea unui teren e lentă și obositoare ca o săpătură din hârleț.
Inventiv, țăranul sălăjean nu are însă timp de pierdut. “Când aud cât durează procedura, fermierii se iau cu mâinile de cap. Unul, din Ileanda, zicea ‘Mie acum îmi trebuie banii, nu la toamnă! O să vedeți că în două săptămâni vând terenul fără să aștept după aprobările voastre’”, ne dezvăluie un angajat al Direcției pentru Agricultură Sălaj.
Donație sau datorie și scapi de birocrație
Portița găsită de agricultor e cât se poate de simplă. În loc să urmeze o procedură greoaie și de durată, proprietarul ia de la cumpărător banii pe teren, dar încheie actele ca și cum l-ar fi donat sau, și mai sigur, ca și cum l-ar fi cedat în contul unei datorii. Notarul nu prea are cum să se opună. În cazul donației, proprietarul poate dispune de bunul său cum îl taie capul, iar în cazul recuperării de creanțe, stop_coloana dacă proprietarul zice “cedez terenul ca să șterg o datorie pe care nu o pot plăti” și mai prezintă și o hârtie cu scris de mână antedatată, tranzacția se încheie și gata.
Vânzarea cu acte în regulă este, totuși, cea mai sigură
Vânzările făcute cu evitarea procedurilor birocratice au intrat și în atenția notarilor sălăjeni. “Am auzit și noi de cazuri în care proprietarul își cedează terenul cu titlul de donație sau în contul unor datorii, dar deocamdată nu reiese o creștere a tranzacțiilor de acest gen”, spune notarul Gavrilă Ghilea, din zona Sărmășagului. Potrivit acestuia, cel mai sigur act rămâne cel de vânzare-cumpărare. Procedura legală durează mai mult, dar e singura care rezistă în timp. Iar cumpărătorul nu riscă să-și îngroape banii într-un teren care ar putea reveni, peste ani, familiei celui care i l-a vândut.
