Mult aşteptata Lege a pieţelor vrea eliminarea comerţului ilegal din pieţele agroalimentare
Legea pieţelor agricole a fost adoptată miercuri în Camera Deputaţilor, fiind trimisă preşedintelui Traian Băsescu spre promulgare. Actul normativ prevede noi reguli pentru agricultori şi impune condiţii noi, printre care forma actualizată a atestatului de producător şi carnetul de comercializare, în care vor fi trecute, la sfârşitul zilei toate comercializările. Totodată, impune autorităţilor obligaţia de a asigura cel puţin 40 la sută din spaţiul pieţelor pentru producătorii agricoli.
Noul atestat de producător va conţine date complete despre agricultor, de la nume până la suprafaţa cultivată, efectivul de animale şi denumirea produselor. Valabilitatea acestuia este un an, cu vizarea semestrială. El se eliberează de către primarul unităţii teritorial administrative, în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării, însă numai cu avizul asociaţiei de fermieri. Ce ne facem cu producătorii din zonele unde nu există asociaţii. Lelea Mărie din Poiana Blenchii va trebui să vină până la Zalău (104 kilometri) să obţină avizul Asociaţiei Pomicole din Sălaj, pentru a putea vinde un kilogram de mere la târgul din Ileanda.
Legea pieţelor aduce un element nou în viaţa fermierilor, respectiv carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. stop_coloana Acesta se utilizează exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum si pentru produse apicole. “Este interzisă vânzarea produselor cumpărate de la terţe persoane în baza carnetului de comercializare”, activitatea specifică samsarilor, se mai spune în actul normativ. Carnetele de comercializare vor fi securizate, iar primarii vor avea libertatea de a solicita un preţ pentru acestea, pentru a recupera cheltuielile cu tipărirea lui.
Sancţiuni pentru produsele vândute la negru
Legea pieţelor prevede o serie de sancţiuni pentru producătorii agricoli sau comercianţii care nu respectă noile norme. De pildă, agenţii eco-nomici prinşi cu marfă transportată fără dovada de provenienţă riscă amenzi între 6.000 şi 10.000 de lei. La persoane fizice care încalcă la fel legea, sancţiunea este de până la 1.000 de lei.
