decembrie 5, 2025

FC Zalău vrea să spele ruşinea după umilinţa de la Oşorhei

imagine-articol0_42075

FC Zalău – CSM Sighetul Marmaţiei Stadion Municipal Zalău, azi, ora 15.00


 Gruparea antrenată de Călin Pop a strâns rândurile după umilinţa de la Oşorhei, din etapa trecută şi vrea să obţină toate punctele din jocul de azi, cu nou-promovata CSM Sighetul Mamaţiei, partidă din cadrul etapei a VI-a a Seria a V-a din Liga a III-a. “Sper ca jucătorii să fi înţeles ce le-am transmis la şedinţă şi să demonstreze că la Oşorhei a fost un accident. Vrem victoria cu orice preţ şi cu siguranţă o putem obţine. Sper ca băieţii să se mobilizeze şi să dea totul pe teren”, a declarat preşedintele echipei FC Zalău, Ioan Morar. De cealaltă parte formaţia maramureşană vine la Zalău din postura de ocupantă a locului secund, la egaliate de puncte, cu liderul Arieşul Turda, însă având un golaveraj mai slab. De asemenea Sighetul Marmaţiei nu a suferit nicio partidă în primele cinci etape, obţinând trei victorii şi două rezultate de egalitate. Elevii lui Călin Pop se află pe poziţia a patra, cu nouă puncte, la doar două lungimi de undă de primul loc. stop_coloana 

Partida dintre FC Zalău şi CSM Sighetul Marmaţiei se dispută azi, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal din Zalău. 

Programul complet al etapei:

Sănătatea Cluj-FCM Baia Mare,

Unirea Dej-Arieşul Turda,

FC Zalău-Sighetul Marmaţiei,

Metalurgistul Cugir-CS Oşorhei,

Avântul Reghin-CS Iernut,

FC Gloria Progresul-Unirea Jucu,

CS Sânmartin-Industria Galda.