HC Zalău s-a impus in derby-ul orgolilor
27 – 22 HC Zalău – CSM Cetate Deva
Handbalistele pregătite de profesorul Gheorghe Tadici au reuşit să învingă ieri seară pe teren propriu gruparea rivală, CSM Cetate Deva la o diferenţă de 5 goluri, 27-22, 15-10 fiind scorul pauzei. HC Zalău a reuşit astfel să bifeze prima victorie după două înfrângeri suferite cu SCM Craiova şi CSM Ploieşti.
Zălăuancele au început disputa în forţă, fiind gruparea care a deschis scorul încă din primul minut de joc graţie reuşitei Va-lentinei Bardac. Diferenţa de pe tabelă a început să se majoreze, astfel că în minutul 12 zălăuancele aveau un avans de patru goluri, 5-1. Minutul 18 a fost cel în care s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor din prima parte a jocului, 10-5. În minutul 20, la scorul de 10-7, Ana Petrina, jucătoarea din Deva a primit cartonaş roşu după ce a protestat la decizia arbitrilor care au dictat elimina-rea pentru două minute a acesteia pentru un fault în defensivă. Cu o jucătoare eliminată, Deva a reuşit să reintre în joc, astfel că în minutul 23, tabela de scor indica o diferenţă de doar un gol, 10-9. Spre finalul partidei, jucătoarele Zalăului au reuşit să se distanţeze la o diferenţă de cinci goluri, diferenţă ce a persistat până la pauza partidei.
Partea secundă le-a aparţinut în toatalitate gazdelor. La zece minute după reluare tabela indica o diferenţă de nouă goluri, scor 21-12 pentru zălăuance. Echipa din Deva a încercat să reintre în joc, însă au căzut psihic în ultimul sfert de oră, astfel că în minutul 45 diferenţa era de şapte goluri, 23-15. Aceiaşi diferenţă de şapte goluri s-a înregistrat şi în minutul 52 şi 53 când tabela indica scorul de 25-17 respectiv 26-18. În ultimele trei minute de joc pe fondul relaxării zălăuancelor echipa din Deva s-a apropiat la cinci goluri diferenţă, scorul final al partidei fiind 27-22.
Pentru Zalău cea mai bună marcatoare a fost căpitanul Georgiana Ciuciulete cu 10 goluri reuşite, iar de partea adversă, cea mai bună marcatoare pentru echipa din Deva a fost Carmen Cartaş cu şapte reuşite. stop_coloana
La finalului disputei, profesorul Gheorghe Tadici a spus că scorul de pe tabelă nu reflectă diferenţadin teren şi că ar fi trebuit ca Zalăul să câştige la 8-10 goluri diferenţă. “A fost un joc disputat aşa cum ne-am aşteptat, Deva este o echipă care are în lot patru jucătoare străine, dar azi au jucat doar trei, una am înţeles că a fost accidentată. Şi noi am avut accidentatele noastre. Îmi pare rău că nu s-a terminat aşa cum ar fi trebuit să se termine, Scorul de pe tabelă nu reflectă realitatea din teren pentru că în minutul 57 aveam şapte goluri diferenţă şi mergeam spre opt, dacă nu rata Cosntantinescu acea lovitură de la şapte metri. Mi-a spus că i-a scăpat mingea, asta e se mai întâmplă, bine că le-a dat pe celelalte. Părerea mea că rezultatul echitabil ar fi fost undeva la 8-10 goluri în favoare noastră”, a declarat profesorul Tadici.
De cealaltă parte managerul echipei din Deva, Marian Muntean şi-a criticat în termeni destul de dur echipa. “Echipa mea a evoluat foarte prost. O echipă slabă a Zalăului, dar una şi mai slabă lipsită de orice idee de joc tactic, tehnic sau cum să-i mai spun a Devei. Foarte multă indisciplină la echipa mea. Coordonatorul nostru de joc care am înţeles că face parte din echipa Sloveniei, după ce ştia că a fost eliminată, mai primeşte o eliminare şi aplaudă arbitrii. Este un gest de indisciplină totală şi va plăti pentru acest lucru. De acolo s-a rupt tot jocul pentru că noi nu am pregătit jocul fără coordonator. O să discut cu antrenorul şi o să vedem ce se va întampla în continuare”, a declarat managerul hunedorencelor, Marian Muntean.
Liga Naţională la handbal feminin va lua o pauză după aceată etapă pentru a face loc echipei naţionale a României, ca va disputa partide amicale cu Ungaria şi Rusia.
