Conducerea echipei Volei Municipal Zalău este mulţumită de antrenorul bulgar
Preşedintele vicecampionilor de la Volei Municipal Zalău, Radu Nistorescu ne-a declarat că este foarte mulţumit de antrenorul Stoyan Stoev, precizând că echipa arată foarte bine cu el pe bancă. “Suntem foarte mulţumiţi de cum arată echipa noastră în acest moment. Stoyan Stoev lucrează foarte bine cu jucătorii. Nu numai că suntem o echipă, dar suntem chiar şi o adevărată familie, pentru că el ştie să lucreze şi tehnic dar pedagodic şi din acest punct de vedere suntem mulţumiţi de antrenor”, a spus preşedintele grupării Radu Nistorescu, care a mai adăugat că rezultatele din amicale spun totul. “Mai mult eu cred că rezultatele din partidele de verificare spun totul despre cum pregăteşte antrenorul echipa. Vrem să facem o colaborare pe cel puţin doi ani de zile în aşa fel încât să putem creşte în valoare cu băieţii pe care îi avem şi împreună cu cei tineri”, a continuat preşedintele Nistorescu.
Volei Municipal Zalău şi-a început seria meciurile de pregătire cu o victorie cu scorul de 3-1 în faţa vecinilor de judeţ de la Explorări Baia Mare. A continuat cu turneul de la Zalău pe care l-a şi câştigat, obţinând victorii pe linie cu 3-1 în faţa formaţiilor Banatul Caransebeş, Dinamo Bucureşti şi Phoenix Şimleu. În ultimul turneu de verificare la care a luat parte, voleibaliştii zălăuani au bifat de asemenea două victorii. Este vorba despre turneul de la Şimleu, unde elevii lui Stoyan Stoev s-au impus cu 3-0 în ambele partide dipsutate cu Phoenix Şimleu şi Universitatea Cluj.
Primul joc oficial al zălăuanilor va avea loc în 11 octombrie, în campionat, când Volei Municipal Zalău se va deplsa la nou-promovata Steaua Bucureşti. stop_coloana
Bălean şi Iov speranţele din lotul zălăuan
Cum în această perioadă gruparea de la poalele Meseşului nu a dispus de un buget care să-i permită să efectueze transferuri importante, conducătorii s-au orientat spre jucători tineri şi de viitor. Au fost aduşi la echipă ridicătorul Marin Lescov, universalul Mihai Tarţa şi centrul Răzvan Olteanu, voleibalişti care cu siguranţă vor ajuta echipa în acest sezon. De asemenea au fost “înregimentaţi” în lotul vicemcampionilor cu dublă legitimare şi doi juniori de la CSS Zalău, Rareş Bălean şi Claudiu Iov, despre care preşedintele Nistorecu are numai cuvinte de laudă. “Rareş Bălean şi Claudiu Iov sunt doi jucători tineri şi talentaţi pe care noi o să-i ţinem la echipă pentru că numai aşa pot acumula experienţă şi creşte în valoare. Sunt sigur că la un moment dat vor avea şi ei şansa să joace”, a încheiat preşedintele lui Volei Munici-pal Zalău, Radu Nistorescu.
