decembrie 5, 2025

Subvenţie de 120 la sută pentru cei care-şi arendează terenurile agricole

imagine-articol0_42044

Proprietarii terenurilor agricole care nu mai pot sau nu mai vor să şi le lucreze, le pot arenda urmând să primească 120 la sută din subvenţia pe suprafaţă.
Măsura este cuprinsă în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. De plata a 120 la sută din subvenţia pe suprafaţă vor beneficia atât cei care arendează precum şi cei care îşi vând terenul. Acordaraea acestui stimulent financiar a fost decisă pentru a încuraja asocierea producătorilor agricoli şi pentru a soluţiona problema fărâmiţării terenurilor.
Anul acesta, producătorii agricoli vor primi 160 de euro subvenţie pe suprafaţă, din care 139 din fonduri europene şi 21 de la bugetul de stat.