decembrie 5, 2025

Zălăuanii pot depune cereri pentru ajutor de incălzire a locuinței

imagine-articol0_41981

Persoanele care vor să beneficieze de acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru toată durata perioadei sezonului rece 2014 – 2015 pot să depună cereri, însoțite de documente justificative, începând cu 1 octombrie, până pe 25 octombrie, la Direcția de Asistență Socială Comunitară (DASC) a Primăriei Zalău. Dosarele se depun la sediul DASC, situată în Piața Iuliu Maniu nr. 3 – 5, de luni până vineri, între orele 08.30 – 15.30. Activitatea se desfășoară în conformitate cu prevederile OUG 70/2011 privind măsurile de protecție socială în timpul sezonului rece.
Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire, un membru de familie trebuie să aibă un venit net maxim de 615 lei.

Câți bani primești de la primărie

Cei care doresc să primească ajutorul social pentru încălzire trebuie să știe că acesta diferă în funcție de venitul net pe membru de familie. De exemplu, pentru cei care se încălzesc cu gaz, ajutorul lunar variază de la 262 de lei pe lună (pentru cei care au venit net pe membru de familie până la 155 de lei pe persoană), până la 20 de lei pe lună, cât primesc cei care au venit net pe membru de familie între 540,1 și 615 lei pe persoană. Cu cât e mai mare venitul net pe membru de familie, ajutorul scade. La fel se întâmplă și în cazul încălzirii cu energie electrică; până la 155 de lei venit net pe persoană primești 240 de lei ajutor, iar între 540,1 și 615 lei pe persoană venit net primești 48 de lei ajutor lunar. Și în cazul încălzirii cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, până la 155 de lei venit net pe persoană primești 54 de lei ajutor, iar între 540,1 și 615 lei pe persoană venit net primești 16 de lei ajutor lunar.

Ce bunuri te lasă fără ajutor

Pentru a beneficia de acest ajutor, persoanele nu trebuie să aibă anumite bunuri, conform legislației în vigoare. Bunurile care exclud acordarea ajutorului pentru încălzire sunt împărțite în patru categorii: bunuri imobile, bunuri mobile, depozite bancare și terenuri sau animale sau păsări.
Printre bunurile imobile care duc la excluderea acordării ajutorului se numără clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești sau alte imobile aflate în una dintre următoarele forme de deținere: proprietate, închiriere, concesiune, comodat etc. stop_coloana De asemenea, cei care dețin terenuri intravilane, inclusiv cel pe care se află locuința de domiciliu, peste 1.000 metri pătrați în zona urbană și 2.000 metri pătrați în zona rurală, și terenuri extravilane în zonă colinară, de șes și de munte cu potențial productiv (exploatabile) nu beneficiază de ajutor social.
În ceea ce privește bunurile mobile, nu pot să beneficieze de ajutor social persoanele care au aparatura electronică (camere video, amplificatoare audio, copiatoare), obiecte de valoare (tablouri și obiecte de artă, obiecte ornamentale, bijuterii sau monezi din metale prețoase, obiecte de cristal și porțelan de mare valoare, blănuri de valoare mare, în stare vandabilă), mijloace de transport cu o vechime mai mică de 10 ani (autoturisme, autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, rulote, autobuze, microbuze, motociclete, motorete și scutere și altele asemenea), utilaje agricole (tractor, combină autopropulsată), utilaje de prelucrare agricolă (presă de ulei, moară de cereale), utilaje de prelucrat lemnul (gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric) și depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.
De asemenea, nu beneficiază de ajutor persoanele care dețin terenuri, animale și păsările a căror valoare netă de producție anuală depășeste suma de 1.000 euro pentru persoana singura, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

Scade numărul beneficiarilor

Spre deosebire de anul 2012, numărul de beneficiari de ajutor pentru încălzire a scăzut în 2013. Dacă în sezonul rece 2012 – 2013 au fost înregistrate 2.281 de cereri pentru acordarea ajutorului social de încălzire, în sezonul rece 2013 – 2014 au fost depuse la DASC 1.906 cereri, potrivit datelor primite de la biroul de presă al Primăriei Zalău.