decembrie 5, 2025

Modificările Codului silvic nemulțumește opoziția și pe… americani

imagine-articol0_41945

Deși era programat să intre în plenul Camerei Deputaților de marți, proiectul de lege privind modificările aduse Codului Silvic a fost dezbătut doar de deputații din comisia de mediu și cea de agricultură și a primit aviz faborabil. Același proiect de act normativ a trecut miercuri de Senat cu 92 de voturi “pentru”, fiind supus procedurii de urgență.
Adoptarea unui nou cod silvic, modificat din temelii după șase ani, a stârnit critici atât din partea opoziției, cât și din parte Camerei de Comerț Americane din România. Reprezentanții Camerei de Comerț Americane susțin că modificările pe care ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, vrea să le aducă actualului Cod Silvic nu sunt gândite în așa manieră încât să poată descuraja defrișările ilegale.
Principalele modificări care au dus la dezbateri intense se referă la excluderea din fondul forestier național a pășunilor împădurite, a perdelelor forestiere, a jnepenișurilor. În timp ce membrii opoziției și mediul de business american susțin că printr-o astfel de modificare se lasă o portiță pentru defrișări, fără a mai exista obligativitatea compensării suprafețelor scoase din fondul forestier, ministul de resort insistă asupra faptului că a fost eliminată doar dubla definire. Potrivit Doinei Pană, este suficient ca cele trei categorii de terenuri să fie in-cluse în categoria de păduri, nu și în fondul forestier național.

Pășunile împădurite și perdelele forestiere trebuie să rămână în fondul forestier național

Contactat telefonic, Vasile Colcear, directorul Direcției Silvice Sălaj este parțial de acord cu ministrul Doina Pană stop_coloana (doar fac parte din același partid PSD, și apoi nu se cade să-ți contrazici propriul ministru). Este de acord însă doar în privința jnepenișurilor (brazi pitici care cresc la altitudine de peste 1.800 de metri). Colcear nu vede logica scoaterii pășunilor împădurite din fondul forestier național, mai ales că “Sălajul are sute de hectare de pășuni care cu timpul au devenit adevărate păduri”. “În ceea ce privește perdelele forestiere ele nu pot fi incluse în categoria de păduri, ci trebuie să rămână în fondul forestier național, mai ales că în ultimii ani perdelele forestiere au cam dispărut”, este de părere Colcear.

Împădurim tot mai puțin

O altă modificare sensibilă sesizată de opoziție și de americani este și cea prin care România se angajează să împădurească doar un milion de hectare până în 2030. Adică jumătate față de actualele prevederi din Codul silvic. Să nu uităm că un raport al Curții de Conturi arată că în România au fost defrișate cinci milioane de hectare de pădure. Dacă o ținem tot așa și dăm curs actelor legislative care încurajează tăierile ilegale de lemne, să nu ne mai mirăm de ce avem inundații.