decembrie 5, 2025

Voleibaliștii de la CSS Zalău au caștigat cu 3-1 amicalul de la Oradea

imagine-articol0_41932

La finalul săptămânii trecute s-a dat startul noului Campionat Național de volei masculin, juniori I. Formația care reprezintă județul Sălaj, CSS Zalău a avut etapă liberă, iar din acest motiv a disputat o partidă amicală la Oradea, în campania Clubului Sportiv Școlar din localitate. Elevii lui Dorian Faur s-au impus cu scorul 3-1, în fața bihorenilor la capătul unui joc pe care l-au dominat de la început până la final. Primul set a fost adjudecat rapid de Iov și compania la 8 puncte diferență, 25-17. Și al doilea parțial a fost la îndemnă juniorilor de la CSS Zalău, impunându-se la final cu 25-20. În actul trei, voleibaliștii lui Faur s-au relaxat, dând posibilitatea bihorenilor să se impună la 4 puncte diferență, 25-21. Setul patru a fost cel mai echilibrat, ambele formații aflându-se la conducerea jocului, însă la final CSS Zalău s-a impus la limită, 25-23. “Cum noi am stat în prima etapă a Campionatului Național de volei masculin juniori I, am preferat să jucăm o partidă amicală la Oradea pe care am câștigat-o. A fost un test util pentru noi”, ne-a declarat antrenorul Dorian Faur. stop_coloana
Pentru CSS Zalău a evoluat și Mihai Costa, un voleibalist din Oradea, care a fost transferat recent la gruparea zălăuană. “Mihai Costa este un jucător de perspectivă. L-am transfe-rat în urmă cu puțin timp. Mihai este în loturile naționale de volei pe plajă. Din păcate pentru noi el este elev în Oradea și nu îl avem la antrenamente decat de vineri, însă ne bazăm pe el la jocuri”, a încheiat Faur.
În prima etapă a Campionatului Național de juniori I, CSS Lapi Dej s-a impus cu 3-0 (25-14, 25-13, 25-20), în fața Topliței, în timp ce CSS 2 Baia Mare a câștigat tot cu 3-0 (25-11, 25-15, 25-16) disputa cu LPS Bistrița. A doua etapă se va juca în 5 octombrie, când CSS Zalău va primi vizita echipei din Dej.