Volei Municipal Zalău a caştigat turneul de la Şimleu
Sala “Silvania” din Şimleu Silvaniei a fost la sfârşitul săptămânii trecute, gazda unui turneu de volei organizat de formaţia locală, Phoenix. La competiţie au participat formaţiile Phoenix Şimleu, ACS Volei Municipal Zalău şi Universitatea Cluj. Gruparea din Zalău a reuşit să câştige ambele partide, câştigând astfel turneul de pregătire. În primul meci al întrecrerii, care a avut loc vineri, voleibaliştii zălăuani au învins fără drept de apel cu 3-0 (25-19, 25-21, 25-16) Universitatea Cluj. Sâmbătă a fost programat duelul dintre cele două formaţii sălăjene, Volei Municipal Zalău şi Phoenix Şimleu, meci care a fost câştigat de Feher şi compania cu 3-0 (25-15, 25-23, 25-22). În urma celor două victorii, echipa antrenată de bulgarul Stoyan Stoeiv a câştigat turneul de la Şimleu. “În principiu suntem mulţumiţi de cum s-a mişcat echipa în aceste meciuri de pregătire. Mai trebuie doar să completăm lotul pentru a avea şi rezerve de voloare. Sextetul de bază este format, însă campionatul este lung şi pot apărea accidentări şi de aceea avem nevoie şi de rezerve de calitate”, ne-a declarat preşedintele echipei zălăuane, Radu Nistorescu, care a mai precizat că turneul de la Şimleu a fost ultimul din această de pregătire. “Deocamdată turnee de verificare nu mai avem în vedere. Am sperat la un turneu la Caransebeş dar în ultimul moment a căzut. În aceste condiţii o să încercăm să mai organizăm meciuri de verificare cu echipele cu echipele din apropiere”, a încheiat preşedintele. stop_coloana Primul meci oficial pentru Volei Municipal Zalău va fi în campionat, în 11 octombrie, când zălăuanii se vor deplasa la Steaua Bucureşti.
Phoenix Şimleu a obţinut prima victorie în amicale
Voleibaliştii pregătiţi de Mircea Abraham au reuşit să spargă gheaţa în partidele de verificare şi să învingă duminică, formaţia Universitatea Cluj cu scorul de 3-0. Dacă primul set a fost adjudecat uşor de şimleuani, la 8 puncte diferenţă, 25-17, în actul al doilea Tofan şi compania s-au întrebuinţat mai mult, impunându-se în final cu 25-22. Şi în parţialul al treilea elevii lui Abraham au condus ostilităţile, iar în final au câştigat la o diferenţă de cinci puncte, 25-20, obţinând astfel prima victorie în partidele de verificare, după înfrângerile din turnele de la Zalău şi Baia Mare. Prima partidă oficială pentru şimleuani va avea loc în 27 septembrie, când Phoenix Şimleu se va deplasa la Banatul Caransebeş, într-un joc contând pentru prima fază a Cupei României la volei masculin.
