decembrie 5, 2025

Consilierii locali au făcut hatarul Curţii de Conturi

imagine-articol0_41905

Consilierii locali au trecut ieri prin vot mai multe proiecte de investiţii pe străzile urbei. Este vorba de câteva proiecte pe care Consiliul Local le-a aprobat în trecut, lucrările au fost realizate de firma Citadin, dar la care Curtea de Conturi a avut de obiectat. Primarul Radu Căpîlnaşiu a arătat că toate amenajările puse în discuţie au fost realizate şi s-a revenit la ele ca urmare a cerinţei exprese a Curţii de Conturi. Instituţia de control interpretează altfel decât Citadin care lucrări sunt curente şi care sunt lucrări capitale. Consilierii stop_coloana  le-au aprobat din nou, cu încadrarea corectă, aşa cum a cerut Curtea. Spre exemplu, una din lucrările cu probleme la încadrare a fost amenajarea intersecţiei dintre Străzile Tudor Vladimirescu şi Fabricii, lucrare care a costat peste 338 de mii de lei.