Tenismanii sălajeni au dominat Memorialul “Ioan Cioran”
Ediţia a VI-a a Memorialului “Ioan Cioran” la tenis pe echipe a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor. La întrecere s-au aliniat la start 36 de sportivi din Cluj-Napoca, Satu Mare, Alba Iulia, Oradea, Sighetu Marmaţiei, Şimleu Silvaniei şi Zalău. Compeţia s-a desfăşurat la cinci categorii: 10 ani masculin, 12 ani masculin şi feminin, 16 ani masculin şi feminin. La finalul celor 75 de meciuri, tenismanii sălăjeni au evoluat foarte bine ocupând multe locuri fruntaşe. La categoria 10 ani masculin, zălăuanii Eric Verdeş şi Ştefan Teglaş au ocupat locul al doilea, pe prima poziţiei clasându-se o echipă din Baia Mare. La categoria 12 ani feminin, primele două locuri au fost ocupate de sportive din Zalău. Astfel pe primul loc s-au situat Dragoş Carmina şi Paula Pal, în timp ce Carla Guia şi Ioana Lung au obţinut locul doi. La 16 ani feminin, podiumul a fost format numai din jucătoare din Zalău, locul unu fiind ocupat de Mara Ruzici şi stop_coloana Kiraly Iris, în timp ce Alexandra Olaru şi Carmina Dănila s-au clasat pe locul trei, iar Diana Ciorba şi Andreea Mocan pe locul trei. La categoria 16 ani masculin, Andrei Brisc şi Raul Ciupe, cu patru victorii din tot atâtea meciuri au ocupat prima poziţie, iar Ionuţ Margin şi Cristian Banto, cu trei victorii au obţinut locul al doilea.
Odată cu finalul acestui concurs competiţiile oficiale intră în pauză până anul viitor. Antrenorul de la CSM Zalău, Constantin Carp ne-a informat că în luna octombrie va avea loc un turneu de sfârşit de sezon, neoficial, la care pot participa şi sportivi nelegitimaţi.
