decembrie 5, 2025
imagine-articol0_41805

“Toamnă gri, nu veni”, zicea ofticat greierele, gândind că îi este cămara goală şi la furnică nu mai poate apela. Nici țăranii noştri nu plesnesc de fericire când anotimpul roadelor vine. Nu că n-ar fi recolte, Cel de Sus a fost darnic, dar recoltele lor nu au preț. Zice-se că producem cel mai mult porumb din Europa. Bineînțeles. pe suprafețe duble față de alte țări, dar producem cel mai mult. Numai că pe piață produsul prim pentru mămăligă nu are preț. Să primeşti pe kilul de mălai 80 de bani, nici că se poate mai mare batjocură pentru cel ce scormoneşte țărâna. Asta în contextul în care fermierii români primesc cea mai mică subvenție pe suprafață dintre agricultorii comunității europene. Au fost şi cartofi, mari cât pumnii împreunați. Dar ne-au trimis urmaşii faraonilor cartofii lor şi ai nostri se vestejesc pe tarabele din piețe. Să-ți vinzi cartofii cu un leu, cu un leu şi jumătate, nu merită. “Mai bine-i dau la porci, nu scot nici banii pentru sămânța ce am băgat-o în pământ, să nu mai vorbim de profit.” Până şi renumita pălincă a devenit un produs păgubos. Au fost anul acesta şi prune şi mere şi pere de se rupeau crengile pomilor. Pălinciile au început să funcționeze. Clandestin, ce-i drept, că mai marii noştri nu s-au încumetat să o legifereze nici până în ziua de azi. Pe lângă faptul că producătorul riscă amenzi cât nu le poate duce, pălinca nici nu mai are căutare. Si nici preț nu are. Și atunci să mai aştepți toamna ca pe o binecuvântare? A ştiut greierele ce zice.