Parlamentarii sălăjeni au fentat festivitățile de inceput de an şcolar
Parlamentarii şi-au votat zi liberă ieri tocmai pentru a putea participa, în teritoriu, la festivitățile de deschidere a noului an şcolar. Pe 15 septembrie, activitatea Parlamentului a fost sistată, din acest motiv. La fel, parlamentarii vor avea zi liberă la începutul lunii octombrie, la deschiderea anului universitar, tot pentru a putea parti-cipa la festivități. Un grup de parlamentarii au depus şi un proiect de lege privind acordarea unei zile libere părinților care au copii la şcoală, pentru a putea participa la festivități. Proiectul nu a trecut, însă, de Parlament.
Senatorul Gheorghe Pop ne-a declarat ieri că nu a participat la nici o festivitate. “Dacă mergeam într-un loc se supărau alții. Aşa, am decis să nu particip la nici o festivitate”, a argumentat senatorul. “Ziua de 15 septembrie a fiecărui an stârneşte în sufletele fiecăruia dintre noi un amalgam de sentimente. Pentru unii, ca mine, melancolie, pentru preşcolari şi elevi – bucuria şi emoția noutății şi a cunoaşterii, pentru bunici şi părinți emoția firească a grijii față de viitorul copiilor lor. Acum, la ceasul unui nou început de an şcolar, pot doar să le urez tuturor preşcolarilor, elevilor, părinților, bunicilor, cadrelor didactice mult succes, rezultate mult mai bune față de anii şcolari anteriori şi o colaborare foarte bună, pentru că doar uniți fiind putem avea ca rezultat acel sistem educațional performant la care sperăm cu toții de ani buni. Pot să-i asigur pe toți actorii sistemului de învățământ că ceea ce ține de mine ca parlamentar, ca om politic, voi face şi voi colabora pentru bunul mers al lucrurilor, aşa cum am făcut-o de fiecare dată!”, a spus senatorul Pop.
Deputatul Lucian Bode ne-a spus că şi-a însoțit doar fiul la festivitatea de deschidere a anului şcolar organizată de Școala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău. “Începând din 2009, în fiecare an, pe 15 Septembrie, sunt alături de fiul meu ştefan, la festivitatea de deschidere a stop_coloana anului şcolar, la Școala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” din Zalău. Emoțiile unui părinte la început de an şcolar nu se pot compara cu nici un discurs al niciunui politician. De aceea, în ultimii şase ani am refuzat să particip la festivități în calitate de parlamentar, preferând să-mi îndeplinesc atribuțiile de părinte”, ne-a spus deputatul.
Deputatul Iuliu Nosa a fost şi el prezent la festivitatea de des-chidere de an şcolar la Școala Gimnazială “Simion Bărnuțiu” din Zalău, dar nu în calitate oficială, ci în calitate de bunic, alături de nepoțelul său.
Senatorul Vegh Alexandru a fost singurul parlamentar care a participat oficial la deschiderea de an scolar, la Liceul reformat Za-lau. Acesta salută reintroducerea învățământului profesional şi spune că, din exeperiența acumulată şi în calitate de prefect, a purtat discuții cu oamenii de afaceri care au semnalat lipsa de persoane calificate de pe piața muncii. Senatorul spune că societatea are nevoie de profesionişti în toate domeniile, nu doar de absolvenți de studii superioare. Totodată, Vegh apreciază că pentru rezultate mai bune în educație, nu doar profesorii ar trebui să facă eforturi mari cu resurse puține, ci şi elevii să învețe, iar părinții să facă educație cu copiii acasă.
