Cuplul Drăgănescu – Eremia nu va putea arbitra o lună
S-a lăsat cu sancţiuni în urma şedinţei de marţi, 9 septembrie a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal. După ce Comisia Centrală a Arbitrilor a cerut suspendarea pentru o lună a cuplului gorjean de arbitrii. Drăgănescu – Eremia, Comisia Centrală de Disciplină a ratificat această hotărâre. Trebuie menţionat că acest cuplu a arbitrat şi partida dintre HC Zalău şi Mureşul Tg. Mureş, încheiată cu victoria zălăuancelor. Decizia s-a luat ca urmare în disputa dintre HCM Rm. Vâlcea şi Universitatea Cluj, încheiată la egalitate, 26-26, când cuplul de arbitri Drăgănescu – Eremia a greşit la ultima acţiune de joc. La scorul de 25-26 în favoarea clujencelor, cei doi arbitri din Gorj au acordat un şapte metri eronat formaţiei din Vâlcea, care a egalat la 26 situaţia pe tabelă. stop_coloana
Preşedintele clubului din Deva a fost suspendat trei etape
Marian Munteanu, preşedintele formaţiei CSM Cetate Deva a fost sancţionat cu suma de 1.500 de lei şi suspendat trei etape în urma disputei dintre CSM Cetate Deva şi campioana României, HCM Baia Mare. Partida s-a încheiat cu scorul de 28-32 în favoarea oaspeţilor. Decizia a fost luată după ce Comisia Centrală de Disciplină a analizat raportul suplimentar al arbitrilor de la acea dispută, Alin Stamatoiu şi Mihai Pârvu, dar şi a observatorului Doru Dordea.
