decembrie 5, 2025

Cinci fermieri sălăjeni premiaţi de ministrul Agriculturii

imagine-articol0_41733

Peste 200 de fermieri din toate judeţele ţării care au obţinut producţii bune în anul 2014 au primit marţi din partea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, o diplomă de recunoaştere a muncii depuse în agricultură. Din judeţul Sălaj au fost nominalizaţi pentru diploma de recunoaştere cinci fermieri. Printre premiaţi au fost şi nume grele din agricultură, precum Laurenţiu Baciu, sau Di-mitrie Muscă, dar şi fermierul de numai 23 de ani, Alexandru Tăşedan.
Ceremonia s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment intitulat “Balul Fermierului”, organizat în premieră de Ministerul Agriculturii. La nivelul fiecărui judeţ au fost premiaţi primii cinci fermieri, în funcţie de producţia vegetală obţinută până în prezent. Alte două categorii speciale premiate au fost reprezentanţii fermelor de familie şi tinerii fermieri.
Din Sălaj, însoţiţi de Valentin Duca, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, au plecat la Bucureşti pentru a participa la Balul Fermierilor cei cinci fermieri premiaţi. Salvatore Di Grigori, administratorul SC Salvatore SRL din Măerişte, a fost premiat pentru recolta bună de grâu, (peste 4.000 de kilograme la hectar), dar şi pentru cultura de rapiţă, unde a obţinul 2.800 kilograme la hectar. stop_coloana  Pentru producţii deosebite obţinute în acest an la grâu şi la orz, Societatea Comercială Agrocom din Jibou, administrată de inginerul Aurel Cherecheş, a primit din partea ministrului Agriculturii diplomă de recunoaştere. Tot pentru producţia peste medie obţinută la grâu şi orz a fost distins şi Dumitru Ardelean, de la Transconstruct SRL Zalău. La categoria Fermierul de mijloc, Sorin Terheş din Ortelec, administratorul SC Farmecolact, a primit diplomă pentru producţia vegetală, dar mai ales pentru producţia din zootehnie. Ferma deţine peste 230 de capete de vaci de lapte din rase superioare. La categoria Tânărul fermier, Marius Suciu din Petrindu, comuna Cuzăplac, a fost premiat pentru cele 3.000 de oi pe care le deţine. De reţinut că Marius Suciu nu a accesat fonduri europene; investiţia a fost făcută din bugetul familiei.