Se relansează “Casa Verde”
Sălăjenii care doresc să-și transforme locuința într-o “casă verde”, cu bani de la stat, au șansa din nou să intre în programul național privind “instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie rege-nerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”, cunoscut și sub numele de programul “Casa Verde”. Programul a fost blocat în 2012 din lipsă de fonduri, însă pe 25 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de minstru care permite repornirea programului de la nivelul anului 2011, suma alocată pentru continuarea programului fiind 134.230.590 de lei.
Administrația Fondului de Mediu (AFM) a publicat la începutul lunii septembrie pe site lista solicitanților acceptați în programul “Casa Verde”. Printre aceștia se numără și 123 de sălăjeni, care vor primi 6.000 de lei pentru a-și tranforma locuința într-o “casă verde”, adică pentru instalarea unui sistem de panouri solare. Beneficiarii programului vor trebui să semneze contracte cu AFM. Semnarea contractului se va face la sediul Agenției Județene pentru Protecția Mediului, unde s-au depus cererile de finanțare.
Acte necesare pentru semnarea contractului
Potrivit informațiilor afișate pe site-ul AFM, persoanele fizice aflate pe lista solicitanților acceptați au la dispoziție 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarului de finanțare, respectiv de la publicarea pe site-ul Autorității să se prezinte la sediul Agenției Județene pentru Protecția Mediului să semneze contractul.
Pentru semnarea contractului, beneficiarul trebuie să se prezinte cu următoarele documente actualizate: extras de carte funciară în original pentru imbolilul în care se implementează proiectul aprobat; extras de cont bancar în original, valid la data semnării contractului până la finalizarea contractului (12 luni); copie a cărții de identitate a beneficiarului (titular contract); procură notarială în original, dacă este cazul; autorizație de construire validă la data semnării contractului (dacă este cazul) în original sau în copie legalizată.
Cum să beneficiezi de programul “Casa Verde”
Cei care sunt interesați să obțină bani de la stat pentru a-și cumpăra panouri stop_coloana solare prin programul “Casa Verde” trebuie să fie persoană fizică cu domiciliul în țară, să fie proprietar sau coproprietar al imobilului unde dorește să implementeze proiectul și să nu aibă obligații restante la bugetul de stat sau la bugetul local. De asemenea, imobilul nu trebuie să fie obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publică.
Pentru a primi banii de la stat, sălăjenii trebuie să se prezinte la sediul Agenției Județene pentru Protecția Mediului unde trebuie să depună un dosar. Dosarul trebuie să conțină cererea de finanțare nerambursabilă, tehnoredactată și semnată, în orginal, o declarație pe propria răspundere, completată și semnată, în original, o copie după actul de identitate al solicitantului (trebuie prezentat și actul original pentru confruntare), adeverință privind existența contului bancar al solicitantului finanțării, emisă de o bancă comercială, certificat de atestare fiscală privind plata obligațiilor la bugetul local, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, eliberat de către organele competente. De asemenea, e nevoie de un extras de carte funciară care să ateste dreptul de proprietate sau coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe sau în care se va realiza proiectul, în original, sau autorizație de construire emisă solicitantului, în copie legalizată pentru imobilele aflate în construcție, valabile la data depunerii.
După ce primește banii și realizează investiția, beneficiarul este obligat să o mențină pentru o perioadă de cel puțin un an după finalizarea sa. În această perioadă, autoritățile pot efectua vizite la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmplat cu investiția. Dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului stabilit sau au fost vândute în primul an, statul va cere înapoi banii oferiți în cadrul programului.
