Cat costă chiria in Cluj
Primul stres pe care îl au atât studenţii, cât şi părinţii acestora, este găsirea unei chirii acceptabile. Deşi studenţii care intră la buget au posibilitatea să-şi depună cerere pentru a primi un loc în cămin, mulţi optează pentru varianta chiriei. Cei care ajung pentru prima dată în Cluj în calitatea de student trebuie să ştie că, odată cu venirea toamnei, preţurile la chirii încep să crească. Indiferent că e vorba de periferie sau de centrul Clujului, chiriile au crescut considerabil începând cu luna septembrie.
Cei care doresc să închirieze o garsonieră vor fi nevoiţi să scoată din bu-zunar între 100 şi 250 de euro pe lună. Pe site-ul www.piata-az.ro, ofertele, în funcţie de zonă şi confortul garsonierei arată că o chirie pentru o garsonieră comfort 3, de 12 metri pătraţi, în cartierul Mănăştur, costă 100 de euro. Pentru o garsonieră de 28 de metri pătraţi, complet mobilată şi utilată modern, situată în cartierul Zorilor, un student trebuie să-şi golească lunar bugetul de 250 de euro.
Potrivit consultanţilor imobiliari, apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate de studenţi. Pentru un apartament cu două camere semidecomandat de 37 de metri stop_coloana pătraţi, ocupabil imediat, complet mobilat şi cu centrală termică, în cartierul Andrei Mureşanu proprietarul cere 200 de euro chirie. Pentru studenţii pretenţioşi, ofertele ajung până la 750 de euro pentru un apartament mobilat modern, utilat, cu două camere, de 60 de metri pătraţi, situat în centrul Clujului.
Numărul mare de studenţi care ajung în Cluj şi cei care după absolvirea facultăţii nu mai pleacă în oraşele lor de origine situează Clujul pe locul doi într-un top al oraşelor din România cu cele mai ridicate preţuri la chirii, după capitală. Specialiştii imobiliari sunt de părere că preţurile chiriilor se menţin mari şi din cauză că la cele şase universităţi de stat din Cluj-Napoca sunt peste 75.000 de studenţi, iar locuri în cămine sunt puţin peste 12.000.
