Șapte victime intr-un accident la Lemniu
Maria M, de 30 de ani, din Ileanda a provocat duminică la ora 16.45 un grav accident de circulație pe DN 1H, în localitatea Lemniu, eveniment soldat cu rănirea a șapte persioane, între care mai mulți copii. Potrivit comunicatului Poliției, tânăra conducea “o autoutilitară”, proprietatea altei persoane, dar într-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului, a trecut pe contrasens și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, doi copii, în vârstă de 6 ani și 9 ani, au suferit leziuni grave, iar conducătoarea stop_coloana auto și alți patru pasageri, cu vârste cuprinse între 9 luni și 67 de ani au fost accidentați ușor. Conducătoarea auto și pasagerii nu aveau cuplate centurile de siguranță. Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele conducătoarei auto pentru vătămare corporală din culpă.
