decembrie 6, 2025

HC Zalău a caştigat Memorialul “Tiberiu Rusu” de la Cluj-Napoca

imagine-articol0_41373

Timp de trei zile de joi până sâmbătă, Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca a fost gazda ediţiei a noua a Memorialului “Tiberiu Rusu” la handbal feminin. La întrecerea care a avut scop pregătirea echipelor pentru campionatul ce bate la uşă au participat şase formaţii: echipa locală Universitatea Cluj, HC Zalău, HC Alba Sebeş, Corona Braşov, Mureşul Târgu Mureş şi CSM Ploieşti. Chiar dacă profesorul Gheorghe Tadici a urmărit doar omogenizare echipei şi creearea unor relaţii de joc, la finalul memorialului HC Zalău s-a clasat pe prima poziţie. Crina Pintea şi compania au avut un start bun de competiţie, debutând, vineri cu o victorie la şapte puncte diferenţă, 34-27, cu nou-promovata HC Alba Sebeş. În a doua partidă susţinută tot vineri, contra CSM-ului Ploieşti, fetele lui Tadici au avut mai mult de tras pentru a obţine victoria, iar în final s-au impus cu trei goluri avans, 26-23. Al treilea adversar pentru HC Zalău de la trofeul “Tiberiu Rusu” a fost vicecampioana României, Corona Braşov. Fetele lui Tadici au remizat 26-26 la capătul unui meci echilibrat şi în care HC Zalău a arătat că se poate bate cu oricine de la egal la egal. Cu şapte puncte acumulate, formaţia pregătită de Tadici a terminat compeţia pe prima poziţie, urmată de CSM Ploieşti, cu şase puncte şi Corona Braşov cu cinci puncte. Universitate Cluj s-a clasat pe locul patru, cu patru puncte, în timp ce HC Alba Sebeş şi Mureşul Târgu Mureş, cu trei respectiv 0 puncte s-au clasat stop_coloana  pe ultimele două locuri. Până la startul campionatului, HC Zalău va mai susţine un turneu de pregătire la una din locaţiile, Braşov, Roman sau în Ungaria la Békéscsaba.

HC Zalău pune în vânzare abonamente

Liga Naţională la handbal feminin va debuta în 31 august cu prima etapă. Până atunci suporterii fideli ai echipei HC Zalău vor putea să-şi achiziţioneze abonamente pentru întreg sezonul competiţional 2014-2015. Începând de mâine, abonamentele vor fi puse în vânzare la caseria Sălii Sporturilor, zilnic, între orele 15:00-16:00. Preţul unui abonament la tribuna oficială este de 100 de lei, iar în sectorul A, se vor pune în vânzare abonamente pentru pensionari, elevi şi studenţi, la preţul de numai 40 de lei. Aceştia vor beneficia de acest preţ dacă vor avea la ei, cuponul de pensie, carnetul de elev sau student. Persoană de contact: Gheorghe Sâna, telefon 0741-138911. HC Zalău va începe noul campionat pe propriul teren, duminică, 31 august când în Sala Sporturilor din Zalău va poposi multinaţionala CSM Bucureşti.