La Porolissum Fest au fost mai mulţi romani decat romani
La Complexul Arheologic Porolissum s-a desfăşurat în weekend cea de-a IV-a ediţie a festivalului de reconstituire istorică “Porolissum Fest”. La deschiderea oficială de ieri, unde a ţinut un discurs preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, şi la parada trupelor, am numărat maxim 70 de spectatori. Au fost mai mulţi actorii costumaţi în romani, daci, barbari şi domniţe, decât public. Festivalul a ţinut două zile – sâmbătă şi duminică – şi a reunit şapte trupe de reconstituire istorică. Dacii şi romanii de la Terra Dacica Aeterna din Cluj, care au obişnuit ani la rând prin prezenţa la Porolissum Fest, nu şi-au mai făcut apariţia, deşi erau cap de afiş printre trupele participante. Sunt cea mai veche trupă de reconstituire a luptătorilor daci din lume şi, după cum afirmă cunoscătorii din public, “sunt cei mai profesionalişti în domeniu”. stop_coloana Dar poate au simţit că nu-s prea mulţi sălăjeni care le duc dorul, aşa că nu au mai venit anul acesta la festival, anulându-şi participarea în ultimul moment. Printre altele, la ediţia din acest an, Cohorta a III-a Campestris a Asociaţiei Amicii Muzeului din Zalău şi-a schimbat denumirea în Legiunea a VII-a. Astfel, la Porolissum au făcut spectacol Legiunile VII şi XIII Gemina, gladiatorii de la Virtvs Antiqva, barbarii de la Omnis Barbaria şi Lupii Pustei, dacii de la Lupii Apulonului şi Lupii Daciei, dar şi sarmaţii de la Magna Sarmatia. Din păcate, în faţa unui public redus.
