Interviu in exclusivitate cu simpaticul “Văru Săndel”

Cel mai cunoscut văr din România şi de peste graniţe, Văru Săndel, este din Sălaj, din Lozna. Alexandru Pop, pe numele său din buletin, s-a născut în anul 1973, este căsătorit cu Maria, de profesie medic, şi au împreună doi copii minunaţi. Copilăria şi-a petrecut-o la Lozna. A urmat cursurile liceale la Zalău, unde a jucat în trupa de teatru a şcolii. Destinul l-a dus la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, unde a intrat printre primii, iar talentul său l-a consacrat ca artist complet, fiind actor, muzician, om de televiziune. Sălăjenii îl cunosc mai mult ca Văru Săndel, deşi actorul Sandu Pop este la fel de cunoscut din piesele puse în scenă de Teatrul de Comedie Bucureşti. Şi cu toate astea, nimic nu este mai important pentru el decât familia şi locurile natale, de care este legat sufleteşte şi care sunt pentru el izvorul nesecat de inspiraţie. Tocmai de aceea, am considerat potrivit, iar Alexandru Pop a fost de acord, să avem un interviu în exclusivitate pentru Graiul Sălajului.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria petrecută la Lozna?

Sandu Pop: De multe ori m-am gândit la asta. Cele care au rămas mai pe sufleţelul meu sunt zilele de vară, când mergeam la vale, cu copiii de pe uliţă, cu floarea de soc care era la Cotul Văii, că numai acolo se făcea din abundenţă. Toată viaţa mi-a rămas în minte mirosul acela, iar acuma, oriunde în lume, când miros o floare de soc, numai la Lozna mă gândesc. O altă stare de bine îmi dă când închid ochii şi mă gândesc la umbra aia de alun, când mergeam cu tata la coasă şi eu rămâneam la umbră, iar el mergea şi-şi făcea treaba. Stăteam la umbră şi auzeam cum, într-o parte se bate o coasă, în cealaltă parte se aude o circulă de lemn, în pădure se aude un bocănit de secure, şi bâzâitul ăla de muşte care întregea toată simfonia şi toată stare de bine. Alea mi le aduc aminte cu mare drag; aşa, cu puţin fior la inimioară. Apoi, bineînţeles, scăldatul la Someş, când am fost mai mare, balurile cu prietenii, colindatul la sărbători.

Mai ai pe cineva la Lozna?

Sandu Pop: Normal. O am pe sora cea mare, care e măritată în Lozna. Casa părintească a rămas la sora cea mică. Eu sunt cel mai mic dintre fraţi, dar am două surori, iar sora cea mică s-a mutat la Cluj. Când mă duc acasă, deschid poarta şi e numai iarbă verde în curte, şi aşa-mi dă o stare, de mai bine nu mă duc. Îmi fac rău, gândindu-mă cum era odată curtea plină de animale şi de copii şi acuma e o linişte de aia, de…

Cum ai decis să te faci actor?

Sandu Pop: Povestea venirii mele la teatru e destul de lungă. Pe scurt, prin Cântarea României am ajuns să dau la teatru. Era o manifestare cultural-artistică, care era la îndemână oricărui copil. Dacă avea un pic de talent, putea să se înscrie şi să meargă dintr-o fază în alta, cât mai sus. E adevărat că era în aşa fel organizată încât toţi aveau aproape şanse egale, dar dintre cei egali, unii erau mai talentaţi. Erau 100 de mii de premii unu, dar cum erau date, cum nu erau date, contează mai puţin. Ideea era că deschideau ochii copiilor către o altă lume, stimulau dragostea pentru scenă, pentru public. Asta a fost important pentru mine, că mi-am dat seama că îmi place să am oameni în faţă şi să-i impresionez cu ceva, să le creez emoţie. Profesorul de matematică din liceu, care mi-a devenit şi naş de cununie, Florinel Paul, mi-a spus “ar trebui să încerci la teatru, pentru că tu eşti bun pe partea asta, că la ceva matematici n-o să intri niciodată”. Erau 24 pe un loc şi mi-a ajutat Dumnezeu, am trecut din etapă în etapă şi am intrat pe locul şase. După care viaţa mea a luat-o uşor, uşor pe o altă direcţie. Am fost angajat la Teatrul de Comedie în anul patru de facultate. Colaborarea cu Pro TV, cu postul Acasă TV, după aceea cu Etno Tv… şi s-a creat personajul Văru Săndel, care câştigă bani, iar Sandu Pop îi cheltuieşte.

Văru Săndel vine de la adresarea “vere” din Lozna, sau de unde?

Sandu Pop: Draga mea, asta cu “văru” din Lozna a venit după ce Văru Săndel a venit pe piaţă (râde, n.r.). Se pregătea Revelionul 1999 – 2000 pe acasă TV. Emil Hossu, Dumnezeu să-l odihnească, şi Catrinel erau gazde şi aveau nevoie de un personaj mai hâtru care să vină să spună nişte snoave. Cei de la Acasă TV, ştiindu-mă de la desene animate, de la dublaje – pentru că personajul Scooby Doo are vocea mea – ştiind poveştile cu tata, cu intrarea mea la facultate, snoavele cu viaţa din liceu, au zis să vedem, poate îi ajut cu un personaj. Fiind actori toţi, am căutat să vedem cum ne adresăm unul altuia… eşti boieru, eşti vecinu. Catrinel a zis că nu e bine, că nu vine vecinul de Revelion, vine văru. Şi văru am rămas.

După ce ai devenit Văru Săndel, ai prezentat la TV multe dintre poveştile, poveţele şi graiul din Lozna. Cum ai reuşit să rămâi autentic într-o lume… cu totul altfel?

Sandu Pop: Am reuşit foarte uşor, pentru că oamenii sunt dornici să vadă, să audă lucruri care se petrec în alte părţi. Şi atunci eu veneam cu o zestre foarte importantă de poveşti, de vorbe de duh, de obiceiuri, tradiţii de la Lozna. Toate le-am adunat şi le-am expus pe graiul Vărului Săndel. Iar oamenii au rămas impresionaţi, pentru că erau expresii noi şi era felul meu de a le pune în scenă. Nu m-am ferit niciodată să spun de Lozna, ba chiar am insistat, am spus mereu de Someş, de Ileanda, de Jibou, de Preluci. Sunt şi poveştile mele, pe care le-am împănat oarecum cu locuri de la noi. Am spus că s-au scumpit porcii în Jibou pentru că am crezut că aşa se potriveşte, n-avea nici o legătură cu cântecul, dar a rămas o vorbă “Mă, s-au scumpit porcii-n Jibou!”.

Ce proiecte ai în perioada aceasta?

Sandu Pop: Am foarte multe lucruri de făcut şi nu ştiu de care să mă apuc (râde, n.r.). Ar trebui să intru într-o piesă nouă la Teatrul de Comedie. Acum joc în cinci piese din repertoriul teatrului, ar trebui să intru într-a şasea. Nu e concretizat nimic, pentru că piesa se pare că e un pic greoaie şi o să trebuiască să o schimbăm. Cred că înainte de sărbători o să începem repetiţiile. Trebuie să termin un album nou cu Puiu Codreanu, pentru că n-am mai scos nimic de doi ani de zile. Va fi tot cu trăznăi de-ale mele, împreună cu el. L-am făcut şi tractorist şi instalator, acuma să vedem ce-i mai servesc pe videoclipuri. E de lucru cu cântăreţii, ei nefiind actori, dar mulţi dintre ei au talentul acesta. Puiu Codreanu este unul dintre ei.

Ce le transmiteţi sălăjenilor?

Sandu Pop: Să nu uite să râdă, ori de câte ori au ocazia, să râdă, şi chiar să râdă în avans, cu riscul de a zice oamenii despre ei că “râd ca prostul”, că Doamne feri, nu ştii când vine năcazul şi măcar să aibă o rezervă de râs. Să fie veseli şi să se bucure de viaţă, atâta cât se poate, în condiţiile vremurilor de azi.