La Ilişua lumea se ceartă pe roadele din livadă

Zece proprietari care deţin terenuri în livada care a aparţinut fostei Ferme 18 Ilişua sunt în conflict cu fermierul care a cumpărat clădirile fostei ferme, utilajele şi investiţia reprezentând plantaţia de pomi. La fiecare recoltă de prune se ceartă. Până la urmă, chiar aşa, ale cui ar trebui să fie prunele? Ferma pomicolă se întinde pe o suprafaţă de 169 de hectare şi are în jur de 60 de proprietari – săteni cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care le deţineau înainte de colectivizare. Erau terenuri agricole atunci, pe care Ceauşescu a plantat pomi: pruni, meri, vişini, caişi etc. La reîmproprietărire, comisia locală de fond funciar Sărmăşag le-a trecut la categoria de folosinţă – livadă. Dar livada are pomi, spun sătenii, citând din DEX. Comisia de Fond Funciar a reconstituit dreptul de proprietate pe baza unui protocol al Agenţiei Domeniului Statului, prin care se predau terenurile aferente livezii primăriei Sărmăşag. Fermierul Dumitru Ardelean este şi el în posesia unui răspuns al Ministerului Agriculturii în care se specifică faptul că ADS nu a predat plantaţia de pomi, ci doar terenurile, iar categoria de folosinţă drept livadă este trecută în titlurile de proprietate.
Bucuria proprietarilor nu a ţinut, spun chiar ei, după ce s-au văzut cu livezile pe numele lor. Fermierul Dumitru Ardelean, administratorul SC Agro Horticola SRL Ilişua, le flutură prin faţă proprietarilor facturile cu care dovedeşte că prunele îi aparţin. Una dintre ele arată că a cumpărat, în 2002, cu peste 130 de milioane de lei vechi, de la lichidatorul judiciar al fostei SC Agromix SRL, activele fermei, adică clădirile cu fostele birouri, grajdurile, cântarele, utilajele, drumul care duce la aceste imobile. A doua factură, de 59 de milioane de lei, este pentru plantaţia de pomi. Managerul Agro Horticola susţine că ilişuanii sunt proprietari doar pe terenuri, nu şi pe pomi. Dumitru Ardelean a apelat la instanţă stop_coloana pentru a cere anularea titlurilor de proprietate, dar magistraţii i-au respins cererea. Fiecare parte invocă articole de lege care spun că au dreptate.

Prunele din pom şi prunele de pe jos

În lipsa soluţiei, persistă conflictul şi ameninţările. Fiecare vrea să-şi facă dreptate prin intimidarea adversarului. Noii proprietari reclamă că Ardelean îi goneşte de pe pământurile care le aparţin. Cei zece săteni cu teren sub pruni spun că sunt ameninţaţi de Ardelean când se apropie de livadă. Fermierul spune că nu poate tăia toţi pomii o dată şi să şi-i ia de acolo şi spune că sătenii cu care are probleme au venit la cules de prune cu furcile, şi nu cu găleţile, cum ştie el că se merge la cules. Ardelean îi reclamă că-i fură prunele din pomii lui, iar oamenii spun că prunele care cad pe tarlaua lor le aparţin. Dumitru Ardelean ne mai spune că proprietarii nu-şi revendică livada decât atunci când sunt prune multe.
Este un paradox tipic românesc. Doar la noi statul face “dreptate” în acest fel şi nici un angajat al statului nu răspunde pentru dezordinea pe care a produs-o. Numai la noi şi numai în poveşti cum este “Cuiul lui Pepelea” este posibil ca cineva să fie proprietarul unui pământ şi altcineva să fie proprietarul pomului şi al roadelor lui. Nu era oare mai simplu să se specifice undeva, în scris, care pe care despăgubeşte? Că de, oameni suntem. Oricărui român îi place pălinca de prune. Fie că o bea, o vindem, sau o dă “pe gratis” celor care împart dreptatea.