De la comitatul Sălaj la judeţul de astăzi
Recenta aniversare a 68 de ani de la prima apariţie a ziarului nostru, acum cel mai vechi brand sălăjean, am decis să reconstituim pentru cititorii noştri atmosfera timpurilor în care Sălajul a avut pentru prima dată o publicaţie care să-i informeze despre viaţa comunităţii. Primul număr al ziarului Graiul Sălajului apărea la 4 august 1946, într-o Românie abia scăpată de o nouă conflagraţie mondială, în care judeţul Sălaj şi implicit Zalăul stăteau sub semnul schimbării.
Sălajul modern apare la 1876 – Cum a devenit Zalăul reşedinţă de judeţ
Să ne oprim însă puţin la anul 1876, când într-o zi de toamnă, la 4 septembrie, prin ordinul Ministerului de Interne Austro-Ungar ia fiinţă comitatul Sălaj. Pentru că de aici începe practic istoria contemporană a judeţului, care a însemnat un pilon central în jocurile de putere din Transilvania şi România.
Din datele furnizat de cercetătorul dr. Marin Pop, aflăm că la 30 octombrie 1876 are loc prima şedinţă a conducerii oraşului Zalău. Conducerea număra 60 de membri, jumătate aleşi, jumătate numiţi. Conducerea reprezenta populaţia oraşului, care însuma la începutul secolului XX, 6.000 de suflete. La 1848 este numit primar Carol Kiss. El este amintit ca primul primar al Zalăului modern. Trebuie precizat că salariul unui primar se ridica la suma de 500 florini, cu 100 de florini mai puţini decât primjudele. Primul primar român al oraşului a fost Ioan Andrei Domşa, numit abia în anul 1919, când administraţia oraşului este preluată de români. Tot în 1919 a apărut şi problema reşedinţei de judeţ. Trebuia făcută o alegere între Zalău şi Şimleul Silvaniei. Clasa politică românească a dat însă verdictul ca oraşul de la poalele Meseşului să fie numit drept reşedinţă. După reforma administrativă de la 1925, Sălajul devine judeţ de graniţă, având în componenţă opt “plăşi”, respectiv Zalău, Şimleu, Crasna, Jibou, Cehu, Tăşnad, Valea lui Mihai şi Carei.
Zalăul era cunoscut în epocă ca fiind oraş târg. Era dispus pe patru străzi principale: Crasnei, Săcuiască, Găinari şi Josani. Ceea ce ştim noi acum drept strada Republicii şi strada Crasnei erau dispuse ca străzi principale ale târgului, unde locuia clasa de mijloc. Josani, respectiv Secuieni, erau în zona actualul Bulevard Mihai Viteazul, zona Centru-Scala, unde se aşeza populaţia nou-venită în oraş, în speţă muncitorimea. Clasa de sus şi nobilimea era slab reprezentată, fiind reprezentată în actuala Clădire Transilvania.
Din punct de vedere arhitectural, oraşul număra puţine clădiri estetice. Câteva dintre ele pot fi şi astăzi admirate. Primăria oraşului a fost construită chiar la finalul secolului XIX, alături de Clădirea Transilvania. În aceasta din urmă se organizau baluri, dar şi alte evenimente importante în epocă. Zalăul dispunea de o cazarmă frumoasă, unde în prezent îşi are activitatea Centrul de Cultură şi Artă, dar mulţi zălăuani cunosc clădirea ca fostul Centru Militar Judeţean. O altă clădire care a trecut testul timpului este şi Clădirea Colegiului Reformat, actualul Colegiu Naţional Silvania. Alte edificii erau statuia Weseleny din centrul oraşului, dar şi fântâna arteziană cu îngeraşi. Trebuie amintit şi parcul din spatele Primăriei, unde chiuleau elevii epoci, care astăzi este parcarea Primăriei Zalău. Prefectura judeţului se afla în actuala clădire a primăriei, iar primăria îşi avea sediul în clădirea în care astăzi au reprezentanţă PSD-ul şi PNL-ul.
Economia Zalăului se baza pe Uzina Electrică, cinematograf, islazul comunal şi impozit de 3 la sută pe venit
Zălăuanii erau supuşi în epocă la multe biruri. Aveau de plătit un impozit de 3 la sută pe veniturile încasate, taxe din tăierea vitelor, taxe pe localuri, taxe pe cazane pentru fabricarea rachiului, taxe pentru acte de adopţie, divorţ. Se mai plăteau impozite mari pe imobile. Oraşul avea de câştigat o sumă frumoasă din taxele preluate de la Uzina Electrică, Cinematograf şi izlazul comunal. La capitolul cheltuieli, primăria oraşului avea de plătit administraţia comunală, serbările naţionale, îmbrăcămintea pompierilor, serviciul de învăţământ, cultele religioase, serviciul sanitar şi cel veterniar. Trebuie menţionat că din datele furnizate de cercetătorul Marin Pop reiese faptul că în anul 1929 bugetul oraşului era unul acceptabil şi echilibrat.
O întrebare dificilă în epocă a fost referitoare la alegerea Zalăului ca reşedinţă de judeţ. Răspunsul stop_coloana oficialităţilor a fost format în şase puncte esenţiale. Totul se rezumă la faptul că Zalăul avea ceea ce oraşul Şimleu, consolidat de familia Bathory, nu avea. Zalăul avea toate edificiile necesare unei capitale noi şi moderne. Pe lângă acestea, târgul dispunea de patru hoteluri şi restaurante. Alt atu al Zalăului era şi faptul că dispunea de un spital judeţean cu două camere spaţioase, unde puteau fi găzduiţi peste 1.000 de bolnavi. Un alt argument a fost şi faptul că oraşul Zalău avea la dispoziţie pentru extindere un teren larg, în timp ce Şimleul este îngrădit de Măgură, dealul Pupoş şi Valea Crasnei. Ultimul, dar şi cel mai important aspect era legat de populaţie. În timp ce Şimleul dispunea de o populaţie îndeosebi ungurească, în oraşul de lângă cetatea Porolissumului numărul sufletelor româneşti sporea.
După război ne-am ales cu… ruşii
În anul 1946, când apare şi cotidianul nostru, oraşul Zalău suferă o serie de modificări. URSS-ul avea reprezentanţă puternică la nivelul oraşului Zalău. Printre cele mai importante schimbări se leagă şi cele de estetică. La ordinul sovieticilor, cu costuri mari din partea Primăriei Zalău, a fost construit Monumentul Sovietic. Era un obelisc cioplit în piatră adusă din cariera de la Benesat. Avea în vârf steaua sovietică. A fost amplasat în Piaţa Libertăţii, în faţa Clădirii Primăriei. Şi a tronat aici până după revoluţia din 1989. A fost înlocuit cu lupoaica cu cei doi fii, Romulus şi Remus.
În 1946 apare săptămânalul Graiul Sălajului. Din 1950, însă, după ce se impune o nouă ordine administrativă prin raionare, redacţia cotidianului se mută la Jibou, unde tipăreşte Lupta Jiboului şi Drum Nou. Colectivul redacţional revine apoi, iar din decembrie 1989 se tipăreşte din nou Graiul Sălajului.
Au venit comuniştii…
Aşa cum spuneam, judeţul Sălaj dispare în 1950 de pe hartă, oraşele Zalău şi Jibou fiind componente ale raionului Cluj. Reapare însă prin noua reformă administrativă a lui Ceauşescu în 1968. În această perioadă, valea Zalăului este acoperită şi astfel ia naştere actualul bulevard. Apar blocurile, se construieşte cinamatograful Scala. Dispar edificii vechi, ca de altfel, în toate oraşele ţării. Zalăul este industrializat forţat. Este adusă mână de lucru ieftină din satele judeţului. Cuvântul de ordine este “producţia”, aşa că apar inteprinderi noi, blocuri din ce în ce mai multe. Oraşul ia un avânt puternic în această perioadă. Se construieşte actuala clădire a Prefecturii, de unde Ceauşescu ţine multe de cuvântări. Prima vizită a acestuia a fost în anul 1969, continuând cu numeroase vizite de muncă şi inaugurări. Şi tot în această perioadă Zalăul se dispune pe zeci de străzi, cartiere noi. Dumbrava Nord, Brădet, Stadion, Păcii, Porolissum, şi alte cartiere ajung să aibă mii de locatari. Clasa muncitoare era regăsită din plin pe străzile municipiului, care odinioară era un târg în nord-vestul Ardealului.
După 1989…
Zalăul a rămas după 1989 un oraş industrializat, având moştenire uzinele din partea industrială a oraşului şi sute de blocuri. Pe scena politică sălăjeană s-au perindat o mulţime de nume politice, unele tot moştenire din vechiul regim. În ultimii ani se dezvoltă cartierele rezidenţiale de case, iar în centrul oraşului nu se mai petrece nimic notabil din punct de vedere al construcţiilor. Ba da, să nu uităm clădirea finanţelor. Zălăuanii erau bucuroşi că Ceauşescu nu mai există şi că în centrul oraşului au mai rămas totuşi clădiri vechi importante, cu valoare din punct de vedere al arhitecturii care reprezintă cultura comunităţii. Clădirea finanţelor a venit însă să mai strice din aspectul pitoresc al oraşului. Într-una din vizitele pe care le-a făcut recent la Zalău în calitate de ministru al culturii, Kelemen Hunor spunea despre edificiu că este un exemplu despre cum poţi strica centrul unui oraş.
