Au vandut apă de 35.000 de lei pretinzand că e motorină
Poliţiştii din Ileanda au instrumentat un dosar care cuprinde 10 plângeri de înşelăciune “cu motorină”, comise în perioada octombrie 2013 – iulie 2014 de către Varga Angelica Aurelia de 42 ani, Constantinescu Isaia de 38 ani şi Varga Nicolae de 18 ani, toţi din Ileanda. Acuzaţiile sunt că cei trei au vândut apă în loc de motorină la preţul de patru lei pe litru, prejudiciul estimat ridicându-se la 35.000 lei. Mai multe persoane din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud şi Cluj au depus plângeri împotriva acestora, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al IPJ Sălaj.
Poliţiştii şi reprezentanţii Parchetului au solicitat stop_coloana Judecătoriei Jibou arestarea preventivă a celor trei persoane, iar instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu faţă de Varga Angelica Aurelia şi a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi bărbaţi, care au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Sălaj.
