Se duce vestea in Occient că avem autostradă
Atrași probabil de frunza Elenei Udrea, un neamț și un italian au venit să viziteze țara noastră. Au intrat în țară prin Nord-Vestul țării și au vrut să ajungă la munții noștri frumoși și la marea noastră Neagră. Doar că, odată trecuți granița, GPS-ul nu le-a indicat autostradă decât la 150 de kilometri distanță. După un traseu anevoios, pe care au putut experimenta și ei cât de greu e să supraviețuiești în România, au dat de un capăt de autostradă și… dă-i pedală. Au circulat ca pe drumurile lor, adică cu 203 kilometri pe oră italianul, respectiv cu 218 kiilometri pe oră neamțul, care nu știe ce-i aia li-mită de viteză pe autostradă, pentru că la el acasă legislația nu prevede așa ceva. Dar nu au apucat bine să treacă în viteza a cincea, că i-au tras polițiștii pe dreapta. Aventura românească i-a costat câte 200 de euro și i-a lăsat câte 90 de zile fără permis de conducere. Un lucru e sigur. Statul a mai adunat 400 de euro (dacă străinii nu s-au grăbit să plătească amenda în 48 de ore), pe care-i va folosi să cosntruiască mai departe autostrăzi. stop_coloana Dar cei doi nu vor mai fi parte statistică din puținii străini care vin în România. Nu-i nimic, vor po-vesti acasă cum a fost în concediu și va afla tot Occidentul că România are autostradă. Vrem să facem turism, dar n-avem drumuri. Poate nu vor afla că nu avem decât petece de autostrăzi. Dacă am avea și noi o autostradă cap-coadă s-ar putea face bani din taxa de autostradă. Străinii o plătesc și nu ne-am face de rușine cu ea, dacă am oferi în schimb un serviciu. La noi nu se pot oferi ser-vicii, pentru că indivizii care ne conduc de 25 de ani, odată ajunși pe funcții sunt servili doar partidului și nu atribuțiilor care le revin conform sta-tutului. Prin urmare, o să continuăm să facem turism din poze, pentru că România are într-adevăr ce arăta. Când or veni să vadă, s-or lămuri și turiștii.
