decembrie 5, 2025

Zalăul se promovează printr-un centru de informare turistică de 191.000 de lei

imagine-articol0_41209

Primăria Zalău lucrează la înființarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică. Investiția totală se ridică la 191.531 lei, din care 187.406 lei sunt fonduri ne-rambursabile din FEADR și de la bugetul de stat. Primăria va suporta cota de 2 la sută din proiect, de 3.800 de lei, plus 300 de lei cheltuieli neeligibile. Prin urmare, vom avea Centru de informare și promovare turistică aproape gratis. Fondurile vor fi utilizate pentru dotarea centrului cu mobilier, echipamente de comunicare și IT, sistem anti-efracție, panouri și firme luminoase cu numele centrului, simbolul internațional al centrului de informare. Proiectul va avea și o pagină de internet cu informații turistice utile.
Dezvoltarea turismului în Zalău a devenit unul din obiectivele primăriei, care a pornit pe calea promovării orașului ca obiectiv turistic. Lucru care nu ar fi fost posibil fără bani europeni, pe care i-a atras, începând cu proiectul de reabilitare a Clădirii monument “Transilvania”, Festivalul Roman Zalău Porolissum, amenajarea Parcului Brădet și reabilitarea Parcului Central. Alte câteva proiecte importante de reabilitări de clădiri istorice, cum este clădirea sediului Primăriei și cea a Clădirii DSP sunt în diferite etape de aprobare pe programe de finanțări nerambursabile.
O altă parte din clădirile centrului istoric vechi al municipiului au fost reabilitate prin proiectele cu fonduri europene derulate de Consi- liul Județean Sălaj. Repunerea în valoare a acestor clădiri sporesc “pitorescul” orașului de la poalele Meseșului, iar muncipalitatea este de părere că poate spori și numărul turiștilor. Să nu uităm că avem și un Muzeu de Istorie reabilitat și extrem de atractiv prin noua formulă de prezentare, avem catedrale frumoase și multe alte minunății care se pot arăta străinilor.
Lipsește numai un cadru organizat de vizitare a punctelor de interes. Speranța este că un centru de informare turistică va fi de folos turistului care nu știe nimic despre Zalău, ce poate vi-zita, unde se poate caza și ce bunătăți trebuie neapărat să comande din meniu.
Căsuțe scumpe, dar inutile, prin tot județul
Construcția Centrelor de informare turistică este o uti-litate acolo unde ai ce promova și despre ce informa. Este și o modă în rândul primarilor, pentru că sunt aproape gratis, chiar dacă au sau nu obiective turistice în zonă. Finanțarea nerambur-sabilă este asigurată în proporție de 98 la sută prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Axa III – “Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale”, Măsura 313 – “Încurajarea activităților turistice”. De aici vin banii cu care se construiesc niște clădiri frumoase, care mai apoi stau închise cu lacătul, pentru că legislația nu permite angajări noi pentru astfel de centre. Rămân prin ele însele monumente antropice și exemple de risipă financiară în stil pur românesc.
Centre de informare și promovare turistică sunt în județul nostru, în diferite faze de construcție, în comunele Creaca, Camăr, Şamșud, Măieriște, Gâlgău, Ca-rastelec, Plopiș, Mirșid, Buciumi, Meseșeni, Dobrin, Horoatu Crasnei, Letca. Va-loarea investiției variază între 90 de mii de lei și 200 de mii de lei. Un localnic din comuna Horoatu Crasnei ne spune că pe Centrul de informare turistică din satul Stârciu s-a pus lacătul după ce a fost construit. Doar buruienile și păianjenii se “informează” la centrul respectiv, pe zi ce trece, mai mulți.