decembrie 5, 2025

Galeria de Artă Ioan Sima, o comoară de care zălăuanii au uitat

imagine-articol0_41208

În timp ce Muzeul Județean de Istorie primește săptămânal zeci de vizitatori, prin celălalt muzeu din Zalău “suflă aerul pustietății”. Sunt zile în care la Galeria de Artă “Ioan Sima” nu se rupe niciun tichet de intrare. Deși este un muzeu modern, cu o clădire renovată recent, sălăjenii nu se înghesuie să-i treacă pragul. Din datele furnizate de reprezentanții instituției, luna trecută s-au vândut aproximativ 30 bilete. Nici față de anul precedent nu merge mai bine. În anul în curs s-au vândut mai puține tichete față de aceiași perioadă a lui 2013. Sunt zile în care niciun vizitator nu se încumetă să treacă pragul masivei uși de la intrare și să admire picturile, apreciate inclusiv pe plan internațional. Cele mai multe bilete din acest an s-au distribuit gratuit, în special în zilele când se organizează vernisaje, sau cum a fost și luna trecută, când s-a organizat “vacanța la muzeu”, o alternativă pentru cei dornici să-și petreacă altfel vacanța de vară.

“Oaza de lumină” a Zalăului

Situată între două biserici, vis-a-vis de Clădirea Transilvania, galeria ar putea să-și facă loc în circuitul turistic al municipiului de la poalele Meseșului. De-a lungul timpului, printre cei care i-au trecut pragul se numără și marele poet român Adrian Păunescu, care în urmă cu vreo stop_coloana 30 de ani descria muzeul într-o poezie ca fiind “oaza de lumină a Zalăului”. Poezia semnată de Păunescu mai poate fi încă citită în cartea de oaspeți a muzeului. Pot fi vizionate sute de picturi donate de Ioan Sima, tablouri cu flori, prefe-ratele maestrului, dar pot fi apreciate și picturile în care descria un cadru natural, cum sunt cele din Cluj sau Pericei, dar și portrete. Pe lângă pictură, vizitatorii mai pot admira biroul personal al pictorului, masa de lucru, mobilă din lemn masiv, dar și aparate radio vechi sau obiecte de ceramică. O altă atracție a muzeului o reprezintă galeria cu o impresionantă colecție de fluturi. Expoziția este permanentă și pot fi admirate specii de fluturi și alte insecte colecționate din toate colțurile lumii.