Eduard Farcaș, elev în clasa a XI-a C la Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai”, a câștigat premiul al II-lea la Sesiunea de Referate și Comunicări Ştiințifice pe teme de istorie, desfășurată în perioada 28 – 31 iulie la Slobozia. Lucrarea prezentată a fost apreciată cu 99 de puncte dintr-un total de 100 posibile de comisia de specialitate condusă de inspectorul școlar general de istorie Doru Dumitrescu. Pregătită de Eduard sub îndrumarea profesorului de istorie Carmen Oprea, lucrarea s-a intitulat “Augustin Paul de la Letca – sprijinul moral al românilor refugiați în timpul Primului Război Mondial.” Eduard a cercetat fondul arhivistic din colecția Augustin Paul de la Letca care se află la Arhivele Statului Sălaj, unde a descoperit o serie inedită de scrisori și documente oficiale care redau atmosfera din urmă cu 100 de ani.
 
Despre Eduard Farcaș mai putem spune cu mândrie că ne este coleg de redacție, fiind angajat pe perioada vacanței la Graiul Sălajului, unde își pune în valoare cunoștințele și abilitățile
 
Alături de Eduard Farcaș, la concursul de la Slobozia a parti-cipat și Vegh Anita, fiica senatorului UDMR Vegh Alexandru. stop_coloana Anita a obținut un premiu special, clasându-se pe poziția a 17-a. Eleva Colegiului Național “Silvania” a fost pregătită de profesorul Laszlo Laszlo. Fiind la secția maghiară, Anita a prezentat o lucrare în care a descris cum trata presa maghiară din Sălaj începutul războiului.
 
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, concursul de la Slobozia s-a constituit într-o ediție omagială, iar primăria din localitate și Consiliul Județean Ialomița au decis să ofere mai multe premii speciale, pe lângă cele trei premii și patru mențiuni acordate de Mi-nisterul Educației Naționale. În total au fost prezentate 72 de lucrări științifice din 35 de județe ale țării.