decembrie 6, 2025

Primăria somează AVE să incaseze bani mai mulți pentru gunoi de la zălăuani

imagine-articol0_41177

Primăria Zalău cere operatorului de salubritate să prezinte un program de măsuri privind accelerarea încasării taxelor de salubrizare de la cetățeni. Solicitarea este menționată în proiectul de hotărâre privind aprobarea investițiilor pe care AVE dorește să le realizeze și care va fi supus aprobării în ședința de Consiliu Local de miercuri.”Conform situației prezentate se observă o scădere a veniturilor încasate, deci indirect și fondul de dezvoltare scade, în special pe anul 2013 și perioada ianuarie – mai 2014, ceea ce duce la nerealizarea investițiilor necesare a se efectua. În acest caz se impune ca, în termenul cel mai scurt, AVE Sălaj Ecoserv să prezinte Consiliului Local un program de măsuri privind accelerarea încasării”, se arată în proiect. 

Reprezentanții primăriei precizează că la finele anului trecut numărul persoanelor fizice pentru care s-a prestat serviciul de salubrizare a fost de 51.300, pe lângă alte 1.147 persoane juri-dice. Cantitatea de deșeuri colectată de la populație a fost de 3.241 de metri cubi pe lună. Din decembrie 2013, numărul de persoane pentru care se prestează serviciul a scăzut la 47.458, persoane fizice, și la 1.109, persoane juridice, iar cantitatea colectată a fost de 1.914 metri cubi pe lună, po- trivit reprezentanților primăriei.

Oamenii pleacă în străinătate și “se scot” de la plata gunoiului

Cristian Taloș, director exe-cutiv SC AVE Sălaj Ecoserv, ne-a declarat însă că societatea “nu a avut niciodată 51.300 de persoane contractate”. “Numărul de persoane a fost dat de către Primăria Zalău la începutul contractului, dar nu ai cum să ai un grad de contractare de 100 la sută. Ar fi ideal!”, spune șeful AVE Sălaj. Taloș confirmă că numărul benefi- ciarilor serviciului de salubrizare, al plătitorilor, a scăzut. “Multă lume, din 2006 și până în prezent, a plecat în străinatate și au fost scoși de la salubrizare. Mulți s-au mutat la țară și plătesc acolo salubrizarea”, explică directorul AVE.

Zălăuanii amână cu lunile plata gunoiul

Directorul societății mai spune că există într-adevăr pro-bleme legate de încasarea taxei de salubrizare. Majoritatea zălăuanilor uită cu lunile că trebuie să-și achite datoriile către cei care le duc gunoiul, dar mai ales se fac că uită că trebuie să încheie contracte cu operatorul pentru astfel de serviciu. “Uită” pentru că nu poate fi constrâns. “Puțini sunt cei care plătesc la timp, sau în avans. Mulți așteaptă luni de zile, apoi se trezesc cu restanțe mari și penalități, vin la noi la firmă invocând tot felul de motive, încercând să scape de plata penalităților. Referitor la contractare, puțini sunt cei care vin din proprie inițiativă să-și încheie contract de salubrizare cu noi în momentul în care se mută într-un apartament sau casă și nu e foarte ușor să-i depistăm pe aceștia.Totuși, ei produc deșeu, dar merg și-l aruncă în locurile unde avem amplasate containere și, practic, noi le ducem deșeul pe gratis. Nu e cinstit față de ceilalți care plătesc, dar asta e, mai e mult de lucrat la mentalitate. Pentru a-i constrânge să plătească se trimit înștiințări de plată, stop_coloana iar dacă tot nu plătesc, se ajunge să-i dăm în judecată. Dar, după cum știți, este o procedură anevo-ioasă care poate dura ani, până să ne putem recupera banii”, ne-a declarat Cristian Taloș.
De ceva vreme, operatorul de salubrizare și-a angajat personal care merge cu chitanțierul pe la ușile oamenilor pentru a încasa taxele.

AVE a modernizat 27 de spații de depozitare în Zalău; mai are peste 60 în plan

Până în prezent, AVE a modernizat în Zalău nu mai puțin de 27 de zone de depozitare a gunoiului (puncte gospodărești), adică au îngrădit spațiile și au schimbat unele eurocontainere deteriorate. “Până în momentul de față am reușit să modernizăm 27 de puncte gospodărești prin îngrădirea lor și prin schimbarea eurocontainelor deteriorate cu altele noi”, ne-a informat directorul executiv al AVE Sălaj, Cristian Taloș. Miercuri, 6 august, se decide în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Zalău dacă se aprobă continuarea modernizarii a 13 puncte gospodărești. “Noi mai avem foarte mult de lucru, iar dacă, miercuri, pro-iectul de hotărâre privind aprobarea investițiilor pentru continuarea modernizării se aprobă, atunci avem în plan modernizarea a încă 13 puncte gospodărești și ne-ar mai rămâne aproximativ 50 de puncte de modernizat”, a continuat Taloș. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a pnvestițiilor se ridică la suma de 77.339 de lei.

Răscolitorii gunoaielor sunt o problemă pentru salubritate

Directorul executiv al AVE Sălaj, Cristian Taloș, spune că s-a luat această hotărâre de a îngrădi zonele de depozitare din mai multe motive evidente pentru toți zălăuanii. “Motivele cred că le cunoaștem cu toții. Mă refer la răscolitorii de gunoaie, care fac o dezordine de nedescris, plus că am observat că se fură foarte mult în containerele selective, în special peturi, iar nu în ultimul rând am luat în considerare și aspectul lor, pentru că acolo unde s-a lucrat acum arătă mult mai bine față de ultima modernizare, din anul 2006”, ne-a delcarat Taloș, care speră că după această modernizare lucrurile să funcționeze normal în zonele de depozitare a gunoaielor. “Sperăm ca după ce terminăm de mo-dernizat, lucrurile să se așeze la normal, răscolitorii în gunoaie să nu mai aibă acces și să nu mai facă mizerie, dar și să nu se mai fure din containere. Însă trebuie să ne gândim la o altă problemă pentru viitor. În ultimul timp am observat că răscolitorii își introduc copiii în pu- belă, acolo unde sunt îngrădite, prin locul destinat aruncării resturilor”, explică directorul AVE Sălaj cum cei care caută în gunoi au găsit “portița” de acces și acolo unde s-a îngrădit.