decembrie 6, 2025

Locatarilor din trei blocuri reabilitate termic li se refuză scutirea de plată a impozitului pe clădiri

imagine-articol0_41158

Au scos bani din buzunar să-şi izoleze blocul, dar Primăria spune că lucrările nu sunt conforme pentru a acorda scutirea de la plata impozitului, aşa cum prevede legea

După ce şi-au izolat termic apartamentele pe banii lor, locatarii a trei blocuri din Zalău au sperat la scutirea de la plata impozitului pe clădiri, la care au considerat că au dreptul conform Codului Fiscal. Numai că, potrivit pro-iectelor de hotărâre ce vor fi supuse atenţiei Consilului Local în şedinţa de săptămâna viitoare, cererile de scutire a impozitului pe clădiri pentru apartamentele din cele trei blocuri sunt propuse pentru respingere, pe motiv că “nu au fost realizate toate măsurile de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.158/2011”, după cum se arată în referatul întocmit de Direcţia econo-mică şi arhitectul-şef.
 “Prin procesul verbal de recepţie întocmit la finalizarea lucrărilor se constată că anumite lucrări prevăzute a se realiza, cum ar fi termohidroizola-rea terasei, respectiv termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, cu sisteme termoizolante şi izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter, nu au fost finalizate”, se arată în referat. “Considerăm că nu se încadrează în prevederile art. 286, alin. (8) din Codul fiscal şi a HCL 18/30.01.2012 şi pro-punem respingerea cererii de scutire a impozitului pe clădiri”, susţin directorul executiv şi arhitectul-şef.

Lipsesc 10 centimetri de polistiren

Acestea sunt motivele invocate în toate cele trei cazuri. Cu alte cuvinte, lucrările nu au fost făcute aşa cum o cere legea, iar locatarii blocurilor nu vor putea beneficia de scutirea plăţii impozitului pe clădire. Este vorba de blocul F4, scara C, situat pe strada Crişan, de blocul P69 de pe strada Porolissum şi de blocul P58 de pe strada Tudor Vladimirescu. Dacă e să luăm fiecare caz în parte, din procesele verbale de recepţie reiese că motivul respingerii în cazul blocului F4, scara C, este că nu s-a termoizolat tavanul subsolului, iar polistirenul la acoperiş este de 15 centimetri, nu de 25, cum ar trebui să fie. La blocul P69 de pe strada Porolissum, “hiba” găsită este că nu s-a efectuat izolarea planşeului peste ultimul nivel. În cazul celui de-al treilea bloc, P58 de pe strada T. Vladimirescu, din procesul verbal de recepţie reiese că termoizolarea plafoanelor de la etajul IV şi de la demisol a fost realizată parţial.
 Impozitul pe clădiri total, aferent apartamentelor din cele trei blocuri pentru anul 2014, este de 2.088 de lei pentru blocul F4, scara C, 1.499 de lei pentru blocul P69 şi de 1.342 de lei pentru blocul P58.

Locatarii blocurilor nu ştiu ce nu e în regulă

Am fost ieri până la cele trei blocuri pentru a aflat de la administratori de ce sunt probleme la lucrări. Administratorul blocului F4, sc. C, de pe strada Crişan era plecat, însă o locatară ne-a spus că dânsa l-a informat pe administrator că cererea de scutire de la impozit va fi respinsă şi că administratorul nu ştia nimic şi nici ce ar fi putut fi în neregulă. “Nu ştiu şi nici nu înţeleg de ce nu vor să ne aprobe. Am mai auzit de cazuri în care mai multe scări din acelaşi bloc şi-au făcut reabilitare, cu aceeaşi firmă, una a fost scutită de plata impozitului şi alta nu. Nu înţeleg ce-i aici la mijloc”, ne-a declarat ieri femeia, care ne-a spus că fiecare apartament a plătit 2.750 de lei pentru reabilitare.
 La blocul P69 de pe strada Porolissum, administratorul era la ser-viciu, însă era clar că nici acesta nu ştia de faptul că cererea pentru scutirea de la impozit este propusă pentru respingere, din reacţia pe care am primit-o din partea soţiei sale, care nu aflase nici dânsa până când nu am informat-o noi.
 Nici la blocul P58 de pe T. Vladimirescu nu am reuşit să-l găsim pe administrator, însă judecând după reacţia locatarilor de la celelalte două blocuri, deducem că nici administratotul blocului P58 nu a aflat încă de faptul că cererea pentru scutirea de impozit este propusă pentru respingere.

 Doar patru blocuri beneficiază de scutire de la plata impozitului

Până la această dată beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri patru blocuri din municipiul Zalău, respectiv blocul A17 de pe strada Kiss Karoly, blocul H25 de pe strada B. P. Haşdeu, blocul MV6 de pe bulevardul M. Viteazu şi blocul B5 de pe strada Sf. Vineri, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan.
 În vederea aplicării prevederilor art. 286 alin. (8) din Codul fiscal, modificat şi completat prin O.G.30/2011, Consi-liul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pe o perioadă de minimum 7 ani, cu începere de la data de întâi ia-nuarie a anului fiscal următor finalizării lucrărilor de reabilitare, pentru proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energe-tic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011.      Pentru a beneficia de scutirea plăţii impozitului, proprieta-rii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie, trebuie să depună, în copie, următoarele documente: autorizaţia pentru executarea lucrărilor de intervenţie, emisă în condiţiile legii; certificatul de performanţă energetică sau, după caz, raportul de audit energetic în care sunt precizate măsurile de intervenţie pentru reabilitarea termică; procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energe-  tică sau, după caz, în raportul de audit energetic, informează Manuela Ghiuruţan.
 De asemenea, blocul reabilitat trebuie să aibă o vechime de cel puţin 21 de ani, iar izolarea să fie făcută doar din banii locatarilor, fără să aibă vreun ajutor de la stat.