Parchetul nu a găsit o legătură intre tratament şi moartea fătului in cazul Elenei Roşan
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a finalizat ancheta privind cazul Elenei Roşan, tânăra de 24 de ani din localitatea Fizeş, care în luna februarie acuza că a pierdut o sarcină în 18 săptămâni din cauza incompetenţei şi nepăsării unor medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Tânăra susţinea că tratamentul ce i-a fost administrat în luna ianuarie a dus la moartea fătului. Potrivit informaţiilor primite de la Pompilia Stana, purtătorul de cuvânt al Parchetului, în urma efectuării expertizei medicole-legale s-a constatat că moartea fătului şi tratamentul administrat nu au legătură de cauzalitate. Această decizie corespunde cu ancheta internă desfăşurată de Spitalul Judeţean în luna februarie, în care se arată că, “potrivit datelor preliminare ale anchetei, nu se poate stabili cu certitudine, pe baza documentelor pe care comisia le deţine, momentul opririi în evoluţie a sarcinii şi nici existenţa unei relaţii de cauzalitate între medicaţia administrată şi oprirea sarcinii în evoluţie”.
Tânăra a depus plângere şi la Colegiul Medicilor Sălaj, însă, potrivit informaţiilor primite de la Colegiu, decizia în acest caz se va primi peste aproximativ două săptămâni.
Elena Roşan a primit ajutorul unui avocat din Cluj, sensibilizat după ce povestea ei a făcut vâlvă în presă, care s-a ocupat de toate demersurile necesare.
Tânăra se prezentase la spital pe 9 ianuarie cu simptome de enterocolită. După ce a fost consultată de medicul ginecolog, care i-a spus că sarcina este bine fixată, iar fătul are dimensiuni normale, tânăra a fost trimisă la Secţia Infecţioase a Spitalului Vechi, stop_coloana unde a fost internată cu diagnosticul gastroeneterocolită. Acesteia i s-a dat ampicilină şi cortizon injectabil şi perfuzii cu glucoză şi calciu. Conform tinerei, calciul i-ar fi provocat contracţii, însă nici doctoriţa Teodora Cucuian, la care a fost repartizată, şi nici asistentele nu i-au luat în serios plângerile privind contracţiile dureroase pe care le avea şi lipsa de mişcare a fătului. După ce a fost externată, Elena s-a dus la Sibiu, unde se afla ginecologul care avea în supraveghere sarcina, îngrijorată de faptul că nu mai simţea copilul mişcându-se. Acolo a aflat teribila veste că fătul era mort din pricina contracţiilor puternice cauzate de perfuzia cu calciu, copilul intrând în şoc fără să-şi mai revină. Vrând ca vinovaţii de moartea copilului ei să fie pedepsiţi, tânăra a făcut plângere la Parchet şi la Colegiul Medicilor din Sălaj. Însă, nici ancheta spitalului şi nici cea a Parchetului nu au găsit o legătură între tratamentul administrat şi moartea fătului. Să fie din pricină că nici calciul şi nici cortizonul ce i-au fost administrate nu au fost trecute în scrisoarea medicală pe care tânăra a primit-o la externarea de la Secţia de Infecţioase, scrisoare pe care s-au bazat anchetele? Un lucru e cert; pierderea copilului va rămâne o tragedie de neşters în viaţa tinerei.
