A inceput spectacolul de Zilele Zalăului
Astăzi se dă startul manifestărilor dedicate unei noi ediţii a Zilelor Cetăţii. Prognoza meteo este însă una care nu se potriveşte cu sărbătoarea zălăuanilor. Astăzi, termometrele vor indica o maximă de până la 26 de grade. Chiar dacă va fi cald, vor fi nori, iar spre seară ne putem aştepta la precipitaţii. În ce-a de a doua zi de distracţie, sâmbătă, temperatura maximă creşte până la 27 – 28 de grade. După prânz, însă, ne putem aştepta oricând la averse şi la vânt puternic în rafale. Ziua duminică va fi mai însorită şi mai caldă, dar tot rămânem cu şanse de precipitaţii dupămasa, iar vântul va pune problem
Ana Lesko şi Bere Gratis cântă deseară
Astăzi, pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, de la ora 16.00 vor concerta ansamblurile de muzică populară “Someşul” din Jibou şi “Meseşul” din Zalău. De la ora 20.00, pe bulevardul Mihai Viteazul vor poposi trupe de romani şi daci care vor marca deschiderea Festivalul Roman Zalău 2014 şi a Zilelor Cetăţii. Ataria va urca prima pe scenă de la ora 21.15. Trupa înfiinţată la Zalău, apreciată pe plan naţional şi internaţional, va da startul distracţiei. Ana Lesko va încinge în continuare atmosfera la Zalău. Ritmurile rock se vor auzi de la ora 23.00 la poalele Meseşului cu celebra trupă Bere Gratis.
Mâine avem concert cu Iris şi lupte
între daci şi romani şi lasere
Legendara trupă românească Iris, cu o vechime de 38 de ani, va urca sâmbătă seara de la ora 23.30 pe scena de la Zalău. “Strada ta”; “Floare de Iris”; “Să nu crezi nimic” sau “Lady black” sunt doar câteva dintre piesele pe care Iris le va aduce la Zalău pentru deliciul amatorilor de muzică rock, într-un spectacol de aproximativ o oră.
Traffic şi Dj Project cu Adela sunt celelalte formaţii care vor întreţine stop_coloana atmosfera sâmbătă seara, cu începere de la ora 21.30.
De la ora 19.30 până la 21.30 vom avea Folk Fest. ediţia a III-a. Anul acesta Silvan Stăncel şi Emeric Imre ne vor încânta auzul cu acorduri de chitară pe versurile lui Adrian Păunescu.
Ziua de sâmbătă este dedicată trupelor de daci şi de romani, care vor reînvia istoria prin scene de luptă. Anul acesta, Zilele Romane se vor organiza pe platoul din faţa Prefecturii. De la ora 18.00 va avea loc “Bătălia Finală” între toate trupele participante.
Sâmbătă, înaintea concertului celor de la Iris, zălăuanii se vor putea bucura de un show cu lasere. Este pentru prima dată când pe cerul Zalăului, preţ de 15 minute ne vom putea bucura de un spectacol inedit.
Duminică folclorică la Zalău şi focuri de artificii
Iubitorii muzicii folclorice se pot bucura duminică de un spectacol ce se anunţă deosebit. De la ora 18.25 vor concerta artiştii locali Rodica Seling, Vasile Coca, Aurora Moga Popovici şi Ileana Domuţa Mastan. De la ora 21.30 va urca în scenă Mariana Anghel. Cel care va închide seria concertelor de la Zalău este Marius Ciprian Pop, cu începere de la ora 22.15.
De la ora 23.00, imediat după concertul lui Marius Ciprian Pop, ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Zalău se va încheia cu focuri de artificii.
Pasionaţii de istorie pot însă să viziteze Complexul Arheologic Porolissum, acolo unde trupele de daci şi de romani vor poposi duminică.
