decembrie 5, 2025

Zălăuanii au făcut coadă la “Usturoi”

imagine-articol0_41036

Filmul Usturoi, producție “made in Sălaj”, a fost proiectat marți seara în amfiteatrul din Parcul Central în premieră la Zalău, în deschiderea celei de-a treia ediții a Festivalului “Cine Latino”. Aproape 800 de privitori s-au înghesuit să-i vadă în acțiune pe actorii principali, doi copii sălăjeni savuroși, în rolurile lor, Ieremia și Nicușor. Cele 450 de locuri ale amfi-teatrului au fost mult prea puține. S-au ocupat cu mult înainte de proiecție, de spectatori cu răbdare. Au rămas pe dinafară o mulține de zălăuani, care nu au mai prins un loc nici măcar în picioare. Filmul Usturoi a avut așadar o premieră zălăuană “cu casa închisă”, cum ar zice un crainic de pe stadion. În public au putut fi remarcați și primarul Zalăului, Radu Căpîlnașiu, Claudiu Bîrsan, consilier local PDL. Publicul a fost de altfel unul foarte pestriț, o bună parte din amfiteatru a fost ocupată de etnici romi. Explicabil. În film este vorba de clanuri de romi. Au fost în general tineri, dar și mulți copii.
 
La finalul proiecției, primarul Radu Căpîlnașiu s-a arătat mulțumit de “Usturoi”. “A fost un film interesant și mi-a plăcut mai ales că din distribuția filmului au făcut parte și oameni care nu sunt actori de meserie, dar care au fost excepționali, în special ce doi puști care m-au impresionat foarte mult. Este o bună promovare a Sălajului, în care se atinge un domeniu destul de sensibil, cel al etniei rome, dar în care se arată sfera frumoasă și comică. Veau să-i felicit pe această cale pe cei care au contribuit la realizarea filmului Usturoi”, a declarat pentru Graiul Sălajului, primarul Municipiului Zalău, Radu Câpîlnașiu.
 
Cuvinte frumoase despre film a avut și consilierul local PDL, Claudiu Bîrsan. “Mi-a plăcut foarte mult filmul Usturoi. Mi s-a părut un film foarte bun pentru ceea cea vrut să fie. În primul rând pentru că promovează unele zone din Sălaj și obiceiurile de aici, iar în al doilea rând am văzut că a fost un interes foarte mare pentru film, ceea ce dovedește că este un film bun”, ne-a declarat Claudiu Bîrsan.
 
“De mult nu am mai văzut un film românesc așa de frumos, chiar dacă a fost realizat în mare parte cu romi”, ne-a spus la finalul proiecției un zălăuan. Unui alt zălăuan prezent la film marți seară nu-i venea să creadă că Usturoi a fost realizat fără buget. “Mă tot întreb cum de nu s-au înghesuit sponsori la acest film. Este un film deosebit, în care cei care l-au realizat au demonstrat că se poate turna un film numai cu voluntari. |i încă ce film!”.
 
Printre cinefilii prezenți am găsit și o “oaie neagră”. Nu i-a plăcut filmul pentru că “este în mare parte despre romi”. “Văd că publicului i-a plăcut, mie unul nu mi-a plăcut”, s-a resemnat Gică Contra, care probabil a fost departe de a înțelege mesajul producției cinematografice.

Azi de la ora 19.00 puteți viziona filmul Usturoi în Clădirea Transilvania

Chiar dacă în programul Festivalului “Cine Latino” era programată o singură proiecție a filmului regizat de Radu Băzăvan, Usturoi,  stop_coloana organizatorii au hotărât să-l mai proiecteze încă o dată, deaorece la prima proiecție au venit foarte multe persoane. “Obervăm că sunteți în număr foarte mare în această seară și de aceea am hotărât să-l proiectăm și a doua oară”, au anunțat înaintea începerii filmului organizatorii. Așadar, cei care nu au prins un loc la prima proiecție a filmului sunt așteptați în această seară de la ora 19.00 în Cladirea Transilvania, pentru a doua proiecție a filmului Usturoi la Zalău.
 
Filmul Usturoi, care-i are în rolurile principale pe doi copii magnifici din Sălaj, Sebastian Topan și Darius Stoica, a rulat marți seara în premieră pe marele ecran și la Zalău, după premierele de la TIFF Cluj-Napoca și București. Foarte mulți zălăuani și sălăjeni au fost nerăbdători să vadă producția româno-americană a clujeanului Radu Valentin Băzăvan, în regia lui Luciano Alexander, tot un clujean, plecat în America, unde a studiat regia. Dovada reușitei a fost numărul mare de persoane care au umplut până la refuz amfiteatrul din Parcul Central. Filmul “Usturoi” a ajuns la Zalău datorită organizatorilor Festivalului de film “CineLatino”.
 
Întrebat dacă s-a așteptat la un așa mare succes în rândul publicului, producătorul Radu Băzăvan a explicat ieri pentru Graiul Sălajului succesul filmului. “Fără modestie, ne așteptam la un asemenea succes, pentru că ne-am convins, din oamenii cu care am lucrat, ca sălăjenii au gusturi bune și era firesc să susțină un proiect care arată atât de natural frumusețea plaiurilor și oamenilor de pe aceste meleaguri”. Producătorul ne-a mai spus că are în plan să “plimbe” filmul Usturoi, sau Transilvanian Garlic, titlul în engleză, pe la toate festivalurile și prin toate cinematografele din țară. “Vrem să ducem filmul la cât mai multe tipuri de public (ne dorim, de exemplu, să-l arătăm și categoriilor mai defavorizate – cum este cazul coloniei de la Pata Rât din Cluj) și, după ce-l plimbăm pe la festivaluri, să-l plimbăm prin cinematografe în toată țara”, a adăugat Băzăvan.
 
Filmul Usturoi a rulat și în America, la Miami, “cea de-a doua casă” a peliculei, unde a fost dus de regizorul Luciano Alexander.

Love Building încheie “Cine Latino”

Festivalul “Cine Latino” din acest an se va încheia cu o producție românească, “Love Building”, care va rula de la ora 22.00 în amfiteatrul din Parcul Central. “Love Building” este o comedie dramatică, a cărei acțiune are loc într-o tabără în care 14 cupluri ajunse în impas încearcă să-și salveze relațiile. Filmul este regizat de Iulia Rugină, în distribuția lui Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.