decembrie 5, 2025

Contradicţii interne in PDL pe tema candidatului propriu la prezidenţiale

imagine-articol0_40994

Mihai Răzvan Ungureanu, proaspăt prim-vicepreşedinte al PDL după ce partidul lui Blaga a absorbit Forţa Civică, a precizat ieri că nu a renunţat la ideea unei candidaturi la prezidenţiale şi că s-ar afla în sondaje înaintea lui Cătălin Predoiu. Acesta din urmă îl contrazice, afirmând că PDL are un singur candidat care va intra în competiţie cu candidatul PNL pentru desemnarea unui candidat comun. “Ultimul sondaj CSOP îl indică pe domnul Ungureanu în urma mea. Conform deciziilor forurilor de conducere PDL, din partea PDL va intra în sondaj cu reprezentantul PNL doar candidatul desemnat în campania internă, respectiv subsemnatul”, a declarat Cătălin Predoiu pentru pesurse.ro.
Între timp, s-a mai anunţat un candidat la prezidenţiale din partea PDL în persoana europarlamentarului Monica Macovei. “Indiferent cum va fi conceput acest proces de selecţie, sondaj sau o altă metodă, fiecare potenţial candidat trebuie reevaluat”, susţine Macovei. Macovei este de părere că “electoratul vrea un candidat credibil, cu forţă, capabil să asigure şi să garanteze un stat de drept puternic, funcţional, cu economie liberă şi sănătoasă, cu o competiţie corectă, un stat în care educaţia şi sănătatea sunt priorităţi, un candidat care să garanteze integrarea deplină a ţării în spaţiul euro-atlantic”, a declarat Macovei.
Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, ne-a lămurit ieri că “singurul candidat al PDL este Cătălin Predoiu, ales în urma unei competiţii interne”. “PDL, printr-o decizie mai veche a Colegiului Naţional, a stabilit faptul că Predoiu este candidatul PDL pentru alegerile prezi-denţiale. Nu s-a pus nici un moment problema modificării deciziei”, a afirmat Bode. Despre cadidatura lui MRU, Bode spune că acesta a declarat ieri, după fuziunea prin absorbţie a PDL cu FC, că se pune “la dispoziţia PDL”.
La fel şi în cazul Monicăi Macovei. “Domnia sa nu şi-a exprimat nici un moment intenţia de a candida la această demnitate. Nici nu a intrat în competiţia internă. Şi în a al 12 – lea ceas, când a fost întrebată dacă are acestă intenţie, răspunsul a fost Nu. Care sunt motivele afirmaţiilor actuale, nu le cunosc şi nu pot să comentez”, a declarat Bode.

Tăriceanu ar putea decide preşedintele României

Sondajul de opinie realizat de INSCOP Research la cererea PNL cu privire la intenţia actuală de vot pentru actuali potenţiali candidaţi arată că, dacă mâine ar fi alegeri prezidenţiale, Victor Ponta (PSD) ar obţine 32 la sută din voturi, Klaus Iohannis (PNL) ar obţine 21 de procente din opţiunile electorale. Pe locul trei ar fi Călin Popescu Tăriceanu, pe locul trei cu 10 procente, fiind urmat de Mircea Geoană (PSD), Cristian Diaconescu (PMP) şi Crin Antonescu, la egalitate cu câte 6 la sută, Cătălin Predoiu, candidatul PDL este agreat de 5 la sută din respondenţi, urmat de Dan Diaconescu (PPDD), care ar obţine 4 la sută din voturi, mai mult decât Mihai Răzvan Ungureanu, creditat cu un procent. Doi la sută din respondenţi votează alţi candidaţi.
Se poate observa că noua formaţiune politică de centru-dreapta formată de PNL şi PDL, care se va numi PNL, are cumulat 33 la sută din voturi, în primul tur al alegerilor, dacă aceste date s-ar potrivi perfect cu realitatea. În turul al doilea, la voturile alianţei PNL s-ar adăuga voturile obţinute de candidatul PMP şi altor partide politice mai mici, rezultând un procent de 39 la sută. Totodată, la voturile lui Ponta se adaugă voturile electoratului lui Mircea Geoană şi ale lui Dan Diaconescu, rezultând un scor de 42 la sută la sută. Interesant de văzut unde se vor duce voturile lui Călin Popescu Tăriceanu în turul doi a alegerilor din noiembrie. Pot merge către PNL, noul său partid fiind de dreapta? Sau către PSD, în cazul în care se va forma un tandem Ponta preşedinte – Tăriceanu premier?
Referitor la voturile lui Tăriceanu, PNL Sălaj spune prin vocea lui Paul Maghiu că electoratul este imprevizibil. “Din punctul meu de vedere, cred că cei care în momentul de faţă agreează mai mult proiectul domnului Tăriceanu vor vota în turul II cu candidatul dreptei”.
Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, este de părere că Tăriceanu este la momentul actual “sluga politică a PSD-ului”. “Daţi-mi voie să am îndoielile mele referitor la veridicitatea acestui sondaj, pentru că nu se poate ca MRU să aibă săptămâna trecută 21 la sută, iar acum doar un procent. Dar indiferent câte voturi va avea Tăriceanu, acesta va încerca să le ducă în favoarea stăpânului politic, Victor Ponta”, a opinat Bode.