Fosta jucătoare a Zalăului, Carmina Bădiță, a semnat cu Valcea
În acest an, Carmina Elena Bădiță (n. 5 aprilie 1989) a avut prestațiile bune și foarte bune, devenind una dintre cele mai bune marcatoare de la HC-Zalău, în ultima stagiune, 57 de reușite. Aceasta, în condițiile în care handbalista în vârstă de 25 de ani și-a reziliat contractul cu formația sălăjeană, încă din retur! Olteanca orginiară din orașul Drăgășani (jud. Vâlcea) spunea atunci că vrea să meargă în Franța. Până la urmă, Carmina Bădiță va juca în sezonul viitor tot în România, deoarece extrema a revenit acasă, la Vâlcea, acolo unde a și început handbalul, la Energetic Râmnicu Vâlcea. Recent, ea a semnat un contract pe două sezoane cu stop_coloana HCM-Râmnicu Vâlcea, acolo unde se dorește o echipă bună! „Bădiță a revenit acasă și sperăm că acest transfer va fi unul reușit. Cred că ea este o jucătoare cu calități, care poate arată multe la Râmnicu Vâlcea și care ne va ajuta”, ne-a mărturisit Toma Pleșa – președintele grupării din Zăvoi.
