Tansportatoriii cresc prețul din cauza legilor din Franța și Belgia
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) avertizează asupra creșterii tarifelor operatorilor de transport ca urmare a introducerii de către Franța și Belgia a unor noi prevederi împotriva efectuării perioadei de repaus săptămânal în cabina vehiculului. UNTRR sfătuiește operatorii de transport să evite efectuarea perioadei de repaus în cele două state, ca urmare a introducerii de noi reglementări, norme ce prevăd amenzi de 1.800 de euro în Belgia și 30.000 de euro în Franța. În 10 iulie a intrat în vigoare în Franța legea prin care se interzice conducătorilor auto să efectueze perioada de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. stop_coloana Nerespectarea legii se consideră infracțiune și se sancționează cu amendă de 30.000 euro și un an de închisoare pentru administratorul de firmă. În Belgia, a intrat în vigoare în 21 iunie decretul regal prin care se interzice efectuarea perioadei de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. Dacă legea este încălcată, șoferi sunt amendați cu 1800 de euro. Pentru informații suplimentare despre legislație puteți accesa www.untrr.ro
