FC Zalău poate transfera şi jucători din străinătate
Până în urmă cu câteva sezoane, FC Zalău nu şi-a îndreptat ochii spre piaţa externă de transferuri, şi nu din cauza faptului că nu şi-ar fi dorit un jucător străin, chiar şi de pe alt continent, însă gruparea de sub Meseş nu a deţinut acea licenţă implementată de FIFA şi UEFA. Aici, cel mai bun exemplu este cu brazilianul Rodrigo Chaves Pereira, care a fost adus în România de Călin Puşcaş, însă nu a putut fi legitimat la Zalău, astfel că jucătorul a ajuns la Naţional Sebiş. Acum, oficialii grupării sălăjene au rezolvat şi această problemă, după ce săptămâna trecută, preşedintele Ioan Morar a dobândit certificarea de manager TMS (Transfer Matching System), după un curs pe care l-a absolvit cu brio la Federaţia Română de Fotbal. Drept urmare, prin această certificare, preşedintele Ioan Morar poate efectua transferuri internaţionale, astfel că urmează să primească confirmarea de la FIFA. “Până acum noi nici nu puteam discuta despre vreun transfer din străinătate, fiindcă nimeni de la club nu deţinea acel certificat TMS.stop_coloana Acum nu va mai fi niciun fel de problemă, fiindcă am făcut acel curs. Prin certificarea obţinută vom putea aduce orice jucător străin, din orice ţară. S-ar putea ca în această vară să aducem şi câţiva jucători străini. Căutăm soluţii şi în afara graniţelor, dar totul depinde de bani”, ne-a declarat Ioan Morar (foto). Sistemul TMS permite orice transfer internaţional al jucătorilor profesionişti şi se efectuează prin intermediul platformei electronice FIFA-TMS, în baza unui admin şi a unei parole care sunt date de FIFA.
